Volumul de dramaturgie „Poveşti din al nouălea cer" de Valentin Nicolau apărut de curând la Editura Nemira, propune trei piesei noi, cu o tematică diferită, care pendulează între natura dragostei şi culisele televiziunii

Volumul reuneşte trei titluri, „Aplauze pentru Lena", „Aleluia" şi „Poveşti din al nouălea cer", şi ar putea reprezenta o radiografie subtilă a societăţii actuale, dar, mai ales, a felului în care s-a modificat structura interioară a omului, la lumina noilor realităţi ale lumii contemporane, de la iubire, la credinţă şi de la politică la noile forme de „eroism".

„Aplauze pentru Lena", având subtitlul „O zi, aproape", este o piesă într-un act, care propune un joc, o poveste de dragoste, ascunsă în spatele unui joc de măşti, pornind de la o temă incitantă: un bărbat îşi pierde soţia la poker... „Povestea bărbatului care şi-a pierdut nevasta la poker am auzit-o în copilărie, acum mai bine de 40 de ani. Istoria m-a urmărit în toţi aceşti ani. Unul dintre motive a fost că nu pricepeam ce înseamnă poker. M-am lămurit relativ repede. A durat mai mult să înţeleg cum poţi pierde pe cineva care este încă prezent...", spune autorul despre subiectul primei piese din noul volum.

Abordând un subiect curajos în lumea teatrală de la noi, piesa „Aleluia" propune o discuţie despre Dumnezeu şi credinţă, dar şi despre politică şi bâlciul mediatic, ironizate cu subtilitate. Totul într-un spaţiu absolut inedit: o cârciumă - biserică. Un loc extrem de colorat, în care se întâlnesc exemplare diferite dintr-o „faună" umană din care nu lipsesc beţivii, târfele, matroanele, politicienii corupţi sau îmbogăţiţi postrevoluţie, un spaţiu urban dintr-o Românie ale cărei coordonate se recunosc cu uşurinţă, în replici acide de genul: „Şi crezi c-o să se vexeze împieliţatul c-a făcut sfinţia ta o şandrama de biserică? Boss, la noi în cartier diavolul se rupe-n figuri