Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marele maestru al combinaţiilor

Publicat in Contributors.ro, sâmbătă 12 mai 2012 ·

Textele lui Ilf şi Petrov, “ Douăsprezece scaune “ şi “ Viţelul de aur” deţin în memoria cititorilor  din fostul lagăr socialist o poziţie privilegiată. Schimbând ce- de schimbat, asemeni  scrierilor lui Bulgakov, ele ilustrează această teribilă forţă  insurgentă pe care literatura o posedă în ordinea totalitară. Dincolo de aparenţele umile, dincolo de convenţiile pe care genul şi limitele libertăţii de expresie le impun, vocaţia iconoclastă  supravieţuieşte, opunând rigidităţii socialismului real natura proteică a fiinţei umane nesupuse de dogmă.

Cazul lui Ilf şi Petrov este cu atât mai semnificativ cu cât deghizarea la care cei doi autori recurg este una aproape perfectă.  La o lectură superficială, ( la acea lectură care  le permite existenţa şi circulaţia într-o Uniune Sovietică pe cale de a deveni ţara lui Stalin şi a marilor epurări),  ficţiunile celor doi autori îngemănaţi cuprind  miezul pedagogic admirat de comunism. Satira este  arma redutabilă pe care partidul o pune la îndemâna  celor mulţi, spre a ne despărţi,râzând, de trecutul burghez  şi racilele sale. Dipticul lui Ilf şi Petrov este  emasculat dialectic, fiind vidat de acea substanţă  contestatară care îl conferă unicitatea.

Şi poate că nici  un alt personaj al literaturii sovietice nu întruchipează, cu aceeaşi versatilitate şi diabolică inventivitate, această îndărătnicie a omului de a refuza încadrarea  în patul procustian al   leninismului decât fiul supusului tuc, marele maestru al combinaţiilor, Ostap  Bender.   În cele din urmă, Ilf  şi Petrov deţin ştiinţa de a dialoga cu o tradiţie care îi precedă- ficţiunile în centrul cărora se află Ostap  descind din  linia picarescă, dar trimit şi la înclinaţia gogoliană a grotescului şi travestiului.  În această Uniune Sovietică  ce aspiră la puritate şi la utopie, Ostap este  bufonul shakesperian ce poate rosti  adevăru

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum o ora
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Neamţ: 13 persoane, arestate preventiv după ce ar fi vândut droguri unor consumatori din judeţ, inclusiv minori/ Unul dintre suspecţi, cercetat şi pentru viol în formă continuată

News.ro acum 51 minute
Treisprezece persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, într-un dosar instrumentat de poliţiştii şi procurorii DIICOT Neamţ, după ce ar fi oferit gratuit şi ar fi vândut diferite droguri unor consumatori din judeţ, inclusiv minori

Cristian Mustaţă, BCR: Anul trecut am avut peste 1 mil. de produse achiziţionate prin George 100% digital. Recent am introdus un modul de analiză a cheltuielilor şi doar într-o lună vedem sute de mii de utilizatori care urmăresc evoluţia cheltuielilor, sparte pe diferite categorii

Mediafax acum 48 minute
Anul trecut aplicaţia BCR, George, a avut peste 1 milion de produse achiziţionate 100% digital, în timp ce noua funcţionalitate introdusă recent, un modul de analiză a cheltuielilor, a stârnit interesul a sute de mii de utilizatori într-o lună, a sp

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 3 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°