Asistam cu nedumerire si lipsa de reactie la dezvoltarea unei teorii economice de tip mutant, potrivit careia, dreapta politica este asociata cu austeritatea si stanga politica cu cresterea economica.
Acest proces a fost initiat prin preluarea puterii la Elysee, de catre socialistul Francois Hollande care, in timpul campaniei electorale prezidentiale, a acuzat austeritatea impusa in Franta si in Uniunea Europeana, de catre predecesorul sau, pe modelul german, al Cancelarului Angela Merkel.
De altfel, odata incheiata lupta electorala, se pare ca noul Presedinte al Frantei a inteles ca nu trebuie si nu are dreptul sa intoarca spatele dimensiunii de echilibru bugetar, prin masuri de disciplina fiscala si stabilitate macroeconomica, astfel ca, in aceeasi zi cu instalarea in functie, la 15 mai a.c., va intreprinde si prima sa vizita oficiala la Berlin, unde probabil se va incerca o mediere intre cele doua orientari, astfel incat, la nivelul Uniunii Europene, sa se transmita un mesaj pozitiv, preluabil la nivelul statelor membre, pe linia a cum se va evolua in interiorul acesteia.
In ce consta pericolul acestei noi teorii economice?
In acceptiunea mea, in renuntarea totala la masurile de austeritate, bineinteles cele cu fundament economic si nu rezultate din alte tipuri de ratiuni, straine de stiinta economica, in favoarea unor asa zise politici de relansare si crestere economica, bazate pe continuarea indatorarii publice, pe inflamarea in continuare a spiralei imprumuturilor statului.
Orice abordare inteligenta, rationala si echilibrata ar trebui sa conduca la crearea unor noi modele de crestere economica sau de politici fiscale, care sa imbine cele doua orientari, austeritatea si cresterea economica, sa creeze un mix intre acestea, bazandu-se pe o axioma si anume faptul ca, acestea nu se autoexclud.
Austeritatea sau putem sa o den