Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: „Nu voi ridica primul sabia la Băsescu“

Publicat in Adevarul, duminică 13 mai 2012 ·

Reprezentarea României la Consiliul European de la Bruxelles, din 23 mai, a născut o nouă dispută între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

Şeful Guvernului a anunţat ieri că a avut deja o întrevedere cu Traian Băsescu privind nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu UE, iar şeful statului i-a transmis că doreşte să participe în continuare la întrunirile de la Bruxelles. Premierul Victor Ponta a precizat că discuţiile cu preşedintele Băsescu vor continua în acest sens, pentru a se ajunge la un numitor comun şi a se evita o „situaţie penibilă".

„Am avut o primă discuţie legată de participarea la Consiliul European, în care Domnia Sa mi-a arătat că vrea să participe în continuare, şi vom avea poate chiar săptămâna viitoare o nouă discuţie pe diverse teme de politică externă, pentru că eu nu vreau să contest rolul constituţional al preşedintelui, dar problemele europene nu mai sunt considerate probleme de politică externă în Europa, ci probleme interne", a spus Ponta, la emisiunea

„După 20 de ani" la Pro TV.

Armistiţiu fragil

Premierul a amintit că, în perioada anterioară, preşedintele reprezenta ţara la Consiliul European, iar prim-ministrul „habar nu avea ce se discuta acolo", după care şeful statului venea şi anunţa Guvernul despre chestiunile discutate. „Voi face tot ce ţine de mine, şi cred că şi preşedintele va face, să evităm un conflict care să pună România într-o situaţie ridicolă, să fim amândoi acolo", a conchis Ponta.

În ciuda neînţelegerilor dintre cei doi, prim-ministrul i-a transmis preşedintelui Băsescu faptul că el nu va ridica niciodată primul „sabia" în relaţia cu şeful statului, dar nici nu va ezita să răspundă la unele atacuri ale acestuia.

„Acum am o poziţie publică, din care declaraţiile mele trebuie să ţină cont de relaţia instituţională

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum o ora
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 34 minute
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 4 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 5 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum 52 minute
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 4 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Suceava: Amendă de aproape 2000 de lei şi permisul suspendat pe patru luni unui şofer filmat în timp ce depăşeşte pe trecerea pentru pietoni, fiind la un pas să lovească un copil - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Şoferul unui autoturism filmat cu o cameră de bord în timp ce face o depăşire în apropierea unei treceri pentru pietoni din municipiul Suceava, fiind la un pas să lovească un copil care traversa regulamentar strada, a fost identificat şi amendat de

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°