Doi tineri în vârstă de 18 ani, din municipiul Bârlad, au fost arestaţi preventiv, duminică, sub acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, după ce ar fi abuzat sexual de o minoră de 16 ani pe care, ulterior, nu au lăsat-o să părăsească locuinţa unde s-ar fi consumat fapta.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, adolescenta de 16 ani a fost violată de cei doi tineri în apartamentul unuia dintre ei, după ce toţi trei au consumat împreună băuturi alcoolice, conform Mediafax.
Ulterior, susţin anchetatorii, victima a fost ţinută cu forţa în locuinţă, fără a i se permite să plece până dimineaţă.
"Fapta a fost reclamată a doua zi la Poliţie de către mama minorei, fiind demarate cercetări în acest caz împotriva celor doi suspecţi. Aceştia au fost reţinuţi şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoriei Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
În cursul zilei de duminică, magistraţii Judecătoriei Bârlad au emis pe numele celor doi tineri mandat de arestare prevenivă pentru 29 de zile sub acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Doi tineri în vârstă de 18 ani, din municipiul Bârlad, au fost arestaţi preventiv, duminică, sub acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, după ce ar fi abuzat sexual de o minoră de 16 ani pe care, ulterior, nu au lăsat-o să părăsească locuinţa unde s-ar fi consumat fapta.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, adolescenta de 16 ani a fost violată de cei doi tineri în apartamentul unuia dintre ei, după ce toţi trei au consumat împreună băuturi alcoolice, conform Mediafax.
Ulterior, susţin anchetatorii, victima a fost ţinută cu forţa în locuinţă, fără a i se permit