Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre fondatorii Facebook renunţă la cetăţenia americană

Publicat in Antena 3, duminică 13 mai 2012 ·

Eduardo Saverin, miliardarul cofondator al Facebook, a renunţat la cetăţenia SUA înaintea unei oferte publice iniţiale care ar evalua reţeaua de socializare la până la 96 miliarde de dolari, iar decizia i-ar putea reduce acestuia taxele către Fiscul american, potrivit Bloomberg.

Facebook intenţionează să atragă până la 11,8 miliarde de dolari prin oferta publică iniţială, cea mai mare din istorie pentru o companie din sectorul IT. Saverin deţine o participaţie de circa 4%, potrivit portalului whoownsfacebook.com. În cazul vânzării de acţiuni la preţul maxim vizat de Facebook, participaţia acestuia ar valora 3,84 miliarde de dolari. Deţinerile lui Saverin nu sunt menţionate în raportările Facebook.

Saverin, 30, se alătură unui număr tot mai mare de americani care renunţă la cetăţenia SUA înaintea unei posibile majorări a taxelor pentru cei bogaţi. Miliardarul, născut în Brazilia şi rezident în Singapore, este unul dintre cei care l-au ajutat pe Mark Zuckerberg să lanseze Facebook.

"Eduardo a ajuns recent la concluzia că este mai practic să devină rezident în Singapore, unde intenţionează să locuiască pentru o perioadă nedefinită de timp", a afirmat un purtător de cuvânt al lui Saverin.

Numele lui Saverin se află pe o listă publicată de Fiscul american cu persoane care au ales să renunţe la cetăţenie până la 30 aprilie. Saverin a făcut acest pas "cam prin septembrie"anul trecut, a spus purtătorul de cuvânt.

Pe lângă reducerea taxelor rezultate din participaţia la Facebook, renunţarea la cetăţenia SUA l-ar putea ajuta pe miliardar să evite plata de taxe pe câştigurile de capital, întrucât Singapore nu are o astfel de taxă.

Saverin nu va scăpa de toate taxele din SUA, notează Bloomberg. Americanii care renunţă la cetăţenie sunt datori cu o taxă "de ieşire" pe câştigurile de capital pentru portofolii

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum o ora
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 41 minute
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Nicolae Ciucă, despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier: Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat. Nico

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

IPJ Bacău Tânăr depistat la volan, băut și fără permis de conducere

Ziua Constanta acum 10 minute
Nr. 157 din 17 iunie 2024 BULETIN DE PRESĂ Reținuți de polițiști după ce a

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°