Al doilea rateu al guvernării Ponta la Ministerul Educaţiei, consumat definitiv odată cu demisia copistului Ioan Mang, marchează încheierea unui scandal-fulger, dar totodată deschide o nouă problemă: cum rămâne cu şahul stupefiant dat de USL şi prim-ministru Academiei Române? Iată de ce.

Plecarea lui Mang prin demisie din fruntea Educaţiei nu are nimic a face cu instituţia demisiei de onoare. Dacă ar fi fost aşa ceva, atunci domnia sa ar fi făcut acest pas imediat ce primele rânduri din lucrările sale, preluate în cel mai josnic mod cu putinţă pentru un intelectual, au apărut în presă.

Dar domnul Mang nu a reacţionat nici măcar după ce, zile la rând, aceeaşi presă a publicat reacţiile unora dintre autorii străini ai textelor originale, care nu au ezitat să se arate stupefiaţi de tupeul colegului lor român de breaslă. Asta e! La EI, plagiatul e furt ordinar, la NOI, pare a fi o treaptă esenţială pentru carieriştii fără operă. Apoi, să nu uităm, domnul Mang a minţit senin lansând ipoteza că numele i-a fost furat de cineva (de cine, de soţie?) şi pus alandala pe nişte lucrări pe care de fapt nu le-ar fi redactat.

Or, dacă nu a fost demisie de onoare, înseamnă că a fost o demisie impusă - de împrejurări şi de colegii de guvernare, panicaţi de cât de ridicate tindeau să ajungă cotele absurdului la vârful Educaţiei. Din acest punct de vedere, cu siguranţă că în aceste zile au existat zeci de discuţii între premierul Victor Ponta, ex-ministrul Ioan Mang şi alţi lideri din USL, iar pasul în spate este doar urmarea firească a unui aranjament de culise. Asta, în timp ce toată lumea din USL, începând cu Ponta însuşi, mima public o dulce relaxare şi încerca cu degetul marea unei bagatelizări strategice a dezvăluirilor care îi incriminau pe soţii Mang de plagiat în formă continuată.

Am fi, deci, naivi să credem că în toate aceste zile, până inclusiv marţi