Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacea la Craiova, pacient condamnat la suferinţă îndelungată

Publicat in Jurnalul, marți 15 mai 2012 ·

Performanţa sfidează prin definiţie democraţia. Elitele sunt dictatoriale prin valoare şi nu pot fi validate prin vot. Doar competiţia le poate certifica. Democraţia, în fapt şi ea tot o dictatură, dar o dictatură a mediocrităţii, operează însă în zona de gospodăreală a competiţiei, acolo unde sunt inventate reguli, canoane şi definiţii aproximative. Statutele şi regulamentele fotbalului, bune sau rele cum or fi ele, devin imperative pentru cei care le acceptă prin afiliere liber consimţită, prin afiliere pe proprie răspundere.

Iar acceptul primar presupune şi acceptarea de a te supune dictaturii democraţiei. În aceste condiţii a decis Adunarea generală a FRF dezafilierea Universităţii Craiova şi îndepărtarea lui Marian Iancu din fenomen. Cele două decizii, inatacabile în fond, suscită totuşi comentarii prin semnificaţiile lor, prin consecinţele pe care le creează.

Adrian Mititelu şi Marian Iancu s-au impus ca fruntaşi ai palavrelor de mahala a fotbalului. Făptaşii necugetării şi ai altor vinovăţii mult mai concrete au cotonogit cu apetit nocturn ideea de civilizaţie în sport. Individual, fiecare dintre ei, ar fi meritat centrifugarea din fenomen. Trist este însă faptul că de soarta lor depind inevitabil două echipe care populează frumoase amintiri ale fotbalului: Universitatea Craiova şi Politehnica Timişoara. Două echipe care, iată, prin chemarea lor sună a ironie amară. De unde atâtea insinuări academice în fotbalul nostru?

Oltenii, cei care au învăţat să iubească adevărat, sunt furibunzi. Universitatea are pentru ei identitate unică şi nici un alt surogat fotbalistic n-o poate înlocui. În aceste condiţii, hotărârea Adunării generale a FRF de a acorda Craiovei un loc în divizia secundă nu le dă satisfacţie. Doar reintegrarea Universităţii ar fi verdictul acceptat. Dar Universitatea are un patron şi patronul acesteia, Adrian Mititelu, a generat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 20 minute
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 21 minute
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 3 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 4 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum o ora
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum 2 ore
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 4 ore
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°