Bonjour! Începînd de azi, voi încerca să vă ţin la curent cu Festivalul de la Cannes, care împlineşte, în 2012, 65 de ani. Să ne trăiască!
Deşi festivalul începe miercuri, am găsit oraşul, spre deosebire de alţi ani, deloc îmbrăcat de sărbatoare (ca să nu spun cu gunoaie pe străzi, cu şantiere prăfuite, cu lumini stinse). Dar, astă seară, cînd va bate gongul, s-ar putea ca toată atmosfera asta "de criză” să se metamorfozeze, brusc, într-una festivă. Ca la cinema.
Apropo de metamorfoze şi de cinema, înainte de plecarea spre Cannes, am văzut, la Bucureşti, "Undeva la Palilula”, premiera lui Silviu Purcărete. Acum, pe Croazetă, am făcut greşeala - din curiozitate, din stupiditate, din dor de casă sau din fiecare cîte puţin – să caut pe internet ca să văd ce şi cum s-a scris despre film. Şi, sincer, m-am îngrozit: habar n-am avut că "Palilula”, filmul pe care l-am văzut eu la plecare, e "un eşec de proporţii”, habar n-am avut că e – nu mai pun ghilimelele - un monstru kitsch, fără măsură, fără ţintă, fără umor, teatralist, total fuşerit, lipsit de relevanţă, epatant cu orice preţ, mărunt decorativ, extrem de greu de văzut şi de recomandat, care îngreţoşează spectatorul, cu cioace poleite, agasant, depăşit, anacronic şi datat!
Habar n-am avut, dar aflu acum, că e un moft costisitor, care nu reuşeste să funcţioneze ca film, că e făcut de un tip auto-indulgent, care nu ştie ce vrea, care nu-şi pune problema calităţii, care are o viziune primitiv megalomană asupra artelor spectacolului şi asupra fibrei naţionale româneşti, care e şi rasist, e şi misogin, e şi lipsit de inteligenţă şi de instinct pentru cinema, un practicant al metaforelor expirate, un epigon fellinian de mîna a şaptea, un devorator de buget mare, adică de bani luaţi de la gura unor tineri minimalişti care ar fi putut face turul festivalurilor, pe cînd "Palilula” nu interesează pe nimeni e
