PDL Bucureşti cere să se autosesizeze Autoritatea electorală centrală, ANAF şi Oficiul pentru prevenirea spălării banilor în cazul sumelor cheltuite de USL în această campanie, a declarat şeful campaniei PDL Bucureşti, Răzvan Murgeanu.
Update 17:12: USL Sector 3 îi solicită lui Răzvan Murgeanu “să mai numere o dată toate panourile din Bucureşti şi numai după aceea să sesizeze autorităţile".
“Comunicatul de presă prin care şeful campaniei electorale a PDL, Răzvan Murgeanu, acuză USL Bucureşti de depăşirea limitei legale privind cheltuielile alocate afişajului stradal este o încercare ridicolă de a-i prosti în faţă pe cetăţenii Capitalei. Orice om cu vederea normală, care străbate bulevardele, străzile şi chiar aleile din Sectorul 3, constată cu uşurinţă că panourile în care este reprezentat Liviu Negoiţă, încă primar PDL al Sectorului 3, sunt copleşitoare şi ca număr, şi ca mărime. Amplitudinea afişajului stradal al candidatului Liviu Negoiţă este una fără precedent. Unele bannere au fost amplasate chiar în spaţii interzise de lege, direct pe trotuar, în calea bicicletelor", se spune în comunicatul USL sector 3.
Potrivit sursei citate, afişajul grandilocvent, cu totul disproporţionat în raport cu intenţiile oricărei campanii electorale, “arată disperarea candidatului care simte că pierde alegerile".
“Aceste tehnici de campanie, specifice PDL, prin care se încearcă ameţirea electoratului pe ultima sută de metri, sunt inutile. Puteau, însă, învăţa acest lucru din campania extrem de tristă a lui Vasile Blaga pentru Primăria Capitalei din 2008. Au avut un afişaj la fel de opulent şi ostentativ, fără a justifica vreodată din ce fonduri a fost plătit, şi nu le-a folosit la nimic. Rezultatul îl cunoaştem cu toţii. Încercarea de a le masca sub fila unui comunicat sunt însă, aşa cum am spus, de-a dreptul ridicule", se adaugă în comunicatu