Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Poliţiei Locale Lugoj a dansat pe scenă de dragul candidatului USL la Primărie UPDATE

Publicat in Adevarul, marți 15 mai 2012 ·

Florin Dumitru, şeful Poliţiei Locale din Lugoj, a luat parte la evenimentul de lansare a cadidatului USL pentru Primăria Lugoj, Francisc Boldea. În partea a doua a manifestării, oficialul a dansat pe scenă în cadrul unui spectacol folcloric, încălcând Legea privind Statutul funcţionarilor publici, după cum relatează ziarul Redeşteptarea.

UPDATE ORA 14.37 Florin Dumitru, şeful Poliţiei Locale din Lugoj, a declarat pentru reporterii "Adevărul Timişoara" că prestaţia sa nu are culoare politică şi că prezenţa sa la o manifestare a USL se datorează simplului fapt că acesta a fost, timp de 20 de ani, membru în ansalmblul folcloric. În plus, el se afla, bineînţeles, în timpul liber, deci nu încălca nicio lege. "Am fost acolo pentru că dansul este plăcerea mea. În plus, întâlnirea politică era terminată. Ce e rău în faptul că eu am jucat, trei minute, cu foştii mei colegi colegi", a spus Dumitru.

Florin Dumitru a participat la eveniment în calitatea oficială de şef al poliţiştilor locali, însă în partea a doua a manifestării a dansat pe scenă.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici interzice acestora participarea la orice evenimente cu iz politic. „Funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice", se arătă în aliniatul 3, din articolul 44, al respectivei legi.

Florin Dumitru, şeful Poliţiei Locale, nu vede nicio problemă în ceea ce s-a întâmplat. „Care e problema?! Cand am dansat eu nu era niciun politician în sală!", a declarat Dumitru pentru Redeşteptarea.

Primarul Lugojului, Francisc Boldea, este şeful direct al lui Florin Dumitru şi persoana care ar trebui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un actor din Piraţii din Caraibe a murit după ce a fost atacat de un rechin

Mediafax acum 20 minute
Salvamarul şi instructorul de surfing care a apărut în cel de-al patrulea film Piraţii din Caraibe a murit după ce a fost atacat de un rechin în largul insulei Oahu din Hawaii. Tamayo Perry, 49 de ani, care a jucat şi în Charlie's Angels: Full Throt

Ce ne rezervă vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni?

Ziua Constanta acum 32 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. După o ușoară scădere de temperatură, ce se va produce în primele zile de prognoză, tendința vremii va fi

Ce trebuie să știe elevii care susțin Evaluarea Națională. Cum se desfășoară examenul, cum vor fi corectate lucrările

Gandul acum o ora
Emoții mari pentru absolvenții clasei a VIII-a! Evaluarea Națională 2024 începe marți, 25 iunie, cu proba scrisă la Limba română. Timpul alocat fiecărei probe scrise este de 120 minute. La începutul unei probe scrise, elevii completează colțul din d

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum 18 minute
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 3 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Incendiu la o fabrică de baterii din Coreea de Sud. Cel puţin 16 morţi

Mediafax acum o ora
Incendiul, care a fost în mare parte stins, a avut loc la o fabrică din Hwaseong, la sud de capitala Seul. Incendiul a început după ce o serie de celule de baterii ar fi explodat în interiorul unui depozit cu aproximativ 35.000 de unităţi, a declara

Cele două orașe din România care se află în topul celor mai fericite din lume. Surprinzător cine conduce clasamentul

Cancan acum o ora
Potrivit clasamentului Happy City Index, România a reușit să își plaseze două orașe în topul celor mai fericite din lume. Această evaluare recentă a orașelor la nivel global subliniază complexitatea determinării unui singur oraș ca fiind „cel mai bu

Un autocar cu 57 de persoane și un camion s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de intervenție, mai multe persoane sunt încarcerate

Ziare.com acum 6 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în județul Sibiu după ce un autocar cu 57 de persoane și un camion au fost implicate într-un accident. „Plan Roșu activat în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieșit

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 3 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Un turist german, găsit mort pe insula Creta. Este al şaselea turist care moare în Grecia în ultimele săptămâni după ce a pornit într-o excursie

G4Media acum o ora
Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta după ce a plecat într-o excursie şi, probabil, s-a rătăcit, informează DPA şi Ekathimerini.com. Bărbatul plecase duminică dimineaţa din satul Omalos, situat pe un platou în di

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°