Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a menţionat marţi, la Paris, posibilitatea unei "ieşiri ordonate" a Greciei din zona euro, într-un interviu pentru canalul de televiziune France 24, informează AFP. Sursa: REUTERS
Dacă nu se respectă angajamentele, trebuie să se facă revizuirile cuvenite, iar "aceasta înseamnă fie finanţări suplimentare şi timp suplimentar, fie mecanisme de ieşire, care ar trebui să fie o ieşire ordonată în acest caz", a declarat Christine Lagarde.
"Este ceva ce ar fi extraordinar de costisitor şi care ar prezenta mari riscuri, dar aceasta face parte din opţiunile pe care suntem obligaţi să le privim din punct de vedere tehnic", a adăugat oficialul FMI.
Liderul socialist grec Evangelos Venizelos a anunţat astăzi că Grecia trebuie să se întoarcă la urne pentru alegeri legislative, din cauza lipsei de acord între liderii politici cu privire la un guvern de coaliţie după scrutinul din 6 mai.
Christine Lagarde şi-a exprimat totodată speranţa că va fi găsită "o soluţie de compromis".
CITIȚI ȘI:
GRECIA SE PRĂBUŞEŞTE! România: rău sau foarte rău
Discuțiile pentru formarea unui Cabinet la Atena au eșuat. Venizelos anunță noi alegeri