Premierul Victor Ponta l-a schimbat, marţi, pe bihoreanul Liviu Popa de la şefia Inspectoratului General al Poliţiei Române, înlocuindu-l cu chestorul Petre Tobă.
Bucur a eliberat locul
Chestorul bihorean se va întoarce la vechea sa funcţie, cea de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, ocupată, în prezent, prin concurs, de comisarul şef Adrian Bucur.
Contactat de BIHOREANUL, Bucur a declarat că după ce a aflat de decizia ministerială, a renunţat din proprie iniţiativă la funcţia de şef de Inspectorat.
"După demiterea chestorului Liviu Popa, am cerut să fiu schimbat din funcţie din proprie iniţiativă. Până la noi ordine, sunt economist şi voi prelua o funcţie corespunzătoare pregătirii", a spus ofiţerul, fără a intra în alte detalii.
Rocada cu Tobă
Premierul Ponta a confirmat marţi mutările ce urmează să fie făcute la nivelul conducerii Poliţiei Române. "Am primit astăzi o propunere de la ministrul de Interne, domnul Ioan Rus, pe care am semnat-o. Domnul Ioan Rus a propus numirea domnului Tobă la şefia IGPR şi a numit un nou secretar de stat în locul domnului Tobă. Este vorba de şeful Poliţiei Alba. Toţi miniştri au de la mine mână liberă să-şi organizeze ministerele", a spus premierul.
Victor Ponta a declarat că Petre Tobă - care, culmea a fost înlocuit în 2010 de la conducerea IGPR de Liviu Popa - este un profesionist: "Domnul Tobă are de la mine mână liberă să continue lupta împotriva clanurilor de crimă organizată, una dintre priorităţi la ora actuală".
Ofiţer anticorupţie
Liviu Popa a mai condus IPJ Bihor până în octombrie 2009, când a fost numit şef al Direcţiei Generale Anticorupţie. În noiembrie 2010, în timpul mandatului lui Igaş, a fost numit la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Ofiţer de Poliţie Economică din 1995, apoi ofiţer judiciar la Direcţia Naţională Anticorupţ