Sau, ca să scutesc cititorii de efortul căutării traducerii dictonului latinesc - Ceea ce-i este îngăduit lui Jupiter (mai-marelui) nu-i este permis boului (celui mic). Cam asta e concluzia românului de rând când vede sarabanda înlocuirii unor prefecţi teoretic apolitici, nepartinici, cu alţi prefecţi, tot nealiniaţi politic şi neafiliaţi vreunui partid.

Pe lege, prefectul şi subprefectul sunt înalţi funcţionari publici ce-şi dobândesc această calitate din postura de funcţionari publici, în baza unei Hotărâri de Guvern, pentru a reprezenta acel Guvern, pentru a-i aplica politicile "în teritoriu", pentru a coordona (ce-o fi însemnând asta, nici ei nu ştiu concret) serviciile publice guvernamentale deconcentrate şi pentru a asigura respectarea legalităţii în judeţul de care răspund.

Practic, însă, în ultimele două decenii, prefecţii şi subprefecţii noştri au fost, la început, chiar şi membri de partid în timpul exercitării funcţiei, doar de câţiva ani, mai precis din guvernarea Alianţei DA, având interdicţia formală de a fi concomitent şi politicieni. Culmea e, însă, că în timp ce "înalţii funcţionari publici" ajung prefecţi şi subprefecţi la propunerea partidelor guvernamentale, continuând apoi să facă jocurile acestora, "micii" funcţionari publici, cei de rând, pot fi lesne şi aspru sancţionaţi cu demiterea din funcţia publică dacă îndrăznesc să-şi manifeste vreo simpatie politică.

Suntem din nou la ceasul schimbărilor şi, pe bună dreptate, ne putem pune aceleaşi întrebări ca acum patru, opt sau doisprezece ani. Suntem mulţumiţi de felul în care activiştii de partid ajung înalţi funcţionari publici, prefecţi şi subprefecţi? E corect să vină un Guvern care să-şi instaleze în fruntea prefecturilor propriii oameni, iar pe ai "celorlalţi" să-i facă, cică, inspectori guvernamentali plătiţi gras ca să nu facă nimic, doar să nu cârâie împotriva noii câr