Ministerul Economiei va prezenta vineri rezultatul renegocierilor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica, a anunţat, astăzi, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, după ce a participat la reuniunea consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a României.
"Vineri vom organiza o conferinţă de presă în care vom anunţa rezultatul renegocierii contractelor băieţilor deştepţi", a afirmat acesta.
De asemenea, oficialul MECMA a precizat că momentan informaţiile privind acest subiect nu sunt publice.
Contractele Hidroelectrica, sub lupa Comisiei Europene
Comisia Europeană a anunţat, în aprilie, iniţierea a cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de energie electrică, clienţi industriali şi producători de energie electrică.
În prezent, contractele încheiate de Hidroelectrica sunt investigate atât de Comisia Europeană, din punct de vedere al unui posibil ajutor de stat, cât şi de Consiliul Concurenţei pentru posibile practici anticoncurenţiale prin blocarea accesului pe piaţa de energie electrică.
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a declarat, recent, că încurajează autorităţile să ia măsuri ferme în privinţa celor care nu renegociază contractele bilaterale cu Hidroelectrica.