Toate aceste informaţii vă sunt oferite în cadrul campaniei "M-a făcut mama paraşutist" (vizavi de păpădie), campanie iniţiată de Gral Medical în perioada 15 mai 2012 - 30 iun 2012, având ca şi obiective principale: prevenţia şi combaterea bolilor alergice.
În cadrul campaniei, clinicile Gral Medical oferă tututor pacienţilor o consultaţie gratuită şi reduceri de 63% la 10 teste cutanate.
Campania se desfăşoară în propria reţea de clinici Gral Medical din Bucureşti, Ploieşti şi Craiova. Campania este iniţiată într-o perioadă în care alergenii sunt prezenţi peste tot, iar pacienţii şi-ar dori să afle care sunt tratamentele noi în lupta contra bolilor alergice.
"Bolile alergice devin de la an la an mai frecvente, în prezent estimându-se că aproximativ 20% din populaţia mondială şi 25% din populaţia europeană suferă de alergii, persoanele afectate fiind de orice vârstă dar cu precădere copii, adolescenţi şi tineri adulţi. Este o boală "modernă", considerată boala secolului 21. Se estimează că în acest ritm, în viitor, unul din doi oameni vor avea o afecţiune alergică." afirmă Dr. Schifirnet Monica, medic primar alergologie şi imunologie din cadrul Clinicii Gral Colentina.
Diagnosticul alergiei şi identificarea alergenului care cauzează reacţia alergică este uneori dificilă, necesitând identificarea acestor IgE specifice prin diverse metode. Se pot efectua teste alergologice fie cutanat (tehnica prick), fie prin recoltare de sânge şi tehnici specifice de laborator.
Testarea cutanată prick este cea mai des utilizată, ce foloseşte soluţii standardizate de alergeni pentru testare, fiind cea mai ieftină şi mai rapidă (rezultatele se obţin în 15-20 minute) şi este mai bine corelată cu adevăratele sensibilizări alergice relevante pentru simptomele pacientului. Este non-agresivă, nedureroasă şi nepericuloasă dacă este efectuată corect, în corelaţie