Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cseke a urat Oradiei "să crească mare" în ropotele de tobe ale unor saltimbanci pe catalige (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 17 mai 2012 ·

La o temperatură joasă şi pe o ploaie insistentă, candidatul UDMR la Primăria Oradea, Cseke Attila, şi-a schimbat locul conferinţei de presă anunţat iniţial, de pe Calea Republicii în Pasajul Vulturul Negru, unde le-a vorbit jurnaliştilor despre unul dintre punctele programului său "Oradea sănătoasă" - educaţia.

"Ploaia şi frigul se încadrează foarte bine în ceea ce vrem să demonstrăm", a încercat Cseke să glumească, după care şi-a continuat introducerea: "Principala mea viziune este de a face Oradea să devină din nou în centru regional, nu prin acte, ci prin fapte. Programul şi viziunea mea este să avem o Oradie sănătoasă, nu doar prin trup, ci şi prin suflet".

Amintind că în perioada de la începutul secolului trecut oraşul se numea "Oradea Mare" şi că acum se numeşte doar Oradea, "ceea ce semnifică ceva", Cseke a spus că "trebuie să facem să devină din nou Oradea Mare".

Trecând la subiectul propus, candidatul UDMR a afirmat că "Oradea are astăzi foarte multe domenii de care se ocupă, dar puţine sunt domenii de excelenţă", continuând că unul dintre aceste domenii de excelenţă prin care se poate distinge oraşul este educaţia.

În acest sens, Cseke a amintit că "nu există pe glob oraş care să nu aibă o Universitate puternică" şi a propus extinderea Universităţii din Oradea şi peste actualul sediu al Jandarmeriei, despre care a spus că se poate muta într-o altă locaţie.

De asemenea, candidatul UDMR a afirmat că "administraţia locală şi administraţia judeţeană trebuie să aibă un parteneriat cu Universitatea, care trebuie să implice şi emiterea unor comenzi specifice". Cseke a explicat ce înţelege prin sintagma "comenzi specifice" dând exemplul oraşului Debreţin, unde cu 12-15 ani în urmă a început să se dezvolte industria farmaceutică până ce a ajuns pe locul al doilea în Ungaria, deoarece "municipalitatea a comandat specialişti pe acest dom

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 10 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 9 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 11 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 4 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 5 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 5 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 8 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°