Copy and paste, furt intelectual, fraude dupa fraude, CV-uri trucate, ciuntite deliberat si refacute peste noapte, biografii universitare nascocite, penibile dezacorduri gramaticale, “infratiri cu natura si cu divinitatea”, ma intreb ce se intampla cu conducerea invatamantului romanesc? Pana si comunistii aveau un minim respect pentru Ministerul Invatamantului (succesivii ministri de dupa proletarul ilegalist Gh. Vasilichi–Athanasie Joja, Ilie Murgulescu, Stefan Balan, Miron Constantinescu, Mircea Malita, chiar Paul Niculescu-Mizil–erau cu totii gramati). Exista o lumina la capatul acestui tunel? Eu ma obstinez sa cred ca da, dar pentru a o gasi este nevoie de tenacitate, vointa (inclusiv vointa politica) si imaginatie (institutionala). Comisia Prezidentiala condusa de profesorul Mircea Miclea (vicepresedinte a fost dl Daniel Funeriu) a propus reforme drastice si urgente in invatamantul romanesc. Multe dintre propuneri au fost preluate si dezvoltate apoi in prevederile Legii Educatiei.
Dupa peste doua decenii de la iesirea din comunism, convulsiva si nu tocmai concludenta, asa cum a fost ea, lucrurile in domeniul educatiei ar fi trebuit sa se fi asezat cat de cat pe directia normalitatii. Nu mai putem blama comunismul pentru aceste patologii. Indiferent de mostenirile comuniste, nu (doar) ele explica fenomenul imposturii pe care il observam cu tot mai accentuata neliniste. Da, comunismul a fost domnia minciunii, a nerusinarii si a imposturii, dar traim acum intr-un alt univers, in statul de drept. Abaterile de la codul onoarei academice trebuie sanctionate imediat, fara ezitari si fara incercari de justificare a nejustificabilui. Ma gandesc la elevii si studentii din Romania si, nu neg, ma cam trec fiorii. Nu citesc si ei ziarele, nu se uita la televizor?
In ce priveste performantele academice, exista criterii obiective (ori cat mai putin subiective).
