Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Normalitate si anormalitate in invatamantul romanesc: O lumina la capatul tunelului?

Publicat in Contributors.ro, joi 17 mai 2012 ·

Copy and paste, furt intelectual, fraude dupa fraude, CV-uri trucate, ciuntite deliberat si refacute peste noapte, biografii universitare nascocite, penibile dezacorduri gramaticale, “infratiri cu natura si cu divinitatea”, ma intreb ce se intampla cu conducerea invatamantului romanesc? Pana si comunistii aveau un minim respect pentru Ministerul Invatamantului (succesivii ministri de dupa proletarul ilegalist Gh. Vasilichi–Athanasie Joja, Ilie Murgulescu, Stefan Balan, Miron Constantinescu, Mircea Malita, chiar Paul Niculescu-Mizil–erau cu totii gramati). Exista o lumina la capatul acestui tunel? Eu ma obstinez sa cred ca da, dar pentru a o gasi este nevoie de tenacitate, vointa (inclusiv vointa politica) si imaginatie (institutionala). Comisia Prezidentiala condusa de profesorul Mircea Miclea (vicepresedinte a fost dl Daniel Funeriu) a propus reforme drastice si urgente in invatamantul romanesc. Multe dintre propuneri au fost preluate si dezvoltate apoi in prevederile Legii Educatiei.

Dupa peste doua decenii de la iesirea din comunism, convulsiva si nu tocmai concludenta, asa cum a fost ea, lucrurile in domeniul educatiei ar fi trebuit sa se fi asezat cat de cat pe directia normalitatii. Nu mai putem blama comunismul pentru aceste patologii. Indiferent de mostenirile comuniste, nu (doar) ele explica fenomenul imposturii pe care il observam cu tot mai accentuata neliniste. Da, comunismul a fost domnia minciunii, a nerusinarii si a imposturii, dar traim acum intr-un alt univers, in statul de drept. Abaterile de la codul onoarei academice trebuie sanctionate imediat, fara ezitari si fara incercari de justificare a nejustificabilui. Ma gandesc la elevii si studentii din Romania si, nu neg, ma cam trec fiorii. Nu citesc si ei ziarele, nu se uita la televizor?

In ce priveste performantele academice, exista criterii obiective (ori cat mai putin subiective).

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 46 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 44 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 5 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°