Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgică Cornu este la al doilea divorţ: „Prima mea nevastă a fost mai deșteaptă, deși nu avea decât liceul“ GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, joi 17 mai 2012 ·

Procesul de divorț dintre omul de afaceri Georgică Cornu și Oana Cornu a început cu o amânare: avocații celor doi au cerut ca următoarea ședință să se desfășoare în secret, cu ușile închise, având în vedere că în caz sunt implicați și doi copii minori.

Georgică Cornu s-a prezentat la Tribunal foarte slăbit, acesta fiind trei zile, până aseară, în perfuzii, din cauza unei crize de pancreatită. Omul de afaceri și nevasta nu au discutat nici înainte de a intra în sala de judecată și nici după ieșire. Avocata soției a depus judecătorilor un dosar voluminos, în care se află și pretențiile acesteia față de acest act de divorț, printre care se află partajul și custodia copiilor.

“Este o problemă personală și nu vreau să dau nicio declarație”, a spus Oana Cornu, la ieșirea din sala de judecată. Avocatul lui Georgică Cornu a cerut ca divorțul să se realizeze din culpă comună, iar minorii să fie încredințați tatălui.

Patronul grupului de firme Izometal-Confort s-a eliberat de stres pe holurile tribunalului, răspunzând la întrebările presei. “Soția mea se victimizează degeaba. E treaba ei. Eu nu m-am jucat niciodată cu căsătoria. Sunt la al doilea divorț, dar prima nevastă se pare că era mai deșteaptă deși avea doar liceul. Acela a fost o despărțire omenească, am intrat și am plecat împreună. Cu actuala merge altfel”, a declarat Georgică Cornu.

"Să ia toată averea dar cu credite cu tot"

Una dintre problemele acestui proces va fi împărțirea averii. Georgică Cornu este dispus să îi dea toți banii Oanei Cornu, însă aceasta va rămâne și cu creditele. “Nu știu ce se spune că am o avere de 75 de milioane sau 150 de milioane de euro. Tot ce este s-a realizat prin credite, muncă, de dimineața până seara. Creditele sunt mai mari decât averea despre care se vorbește. Sunt dispus să îi dau tot, dar cu cu credite cu tot”, a mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°