O eventuală decizie a Greciei de a părăsi zona euro ar ridica probleme serioase pentru Spania, Italia şi alte ţări din blocul monetar cu datorii mari, care trec prin programe de reforme structurale, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, citat de Reuters.
Criza datoriilor de stat din zona euro rămâne cel mai mare risc pentru economia globală, a afirmat Zoellick miercuri seara la Washington Economic Club.
"Cea mai importantă problemă nu va fi Grecia, ci Spania şi Italia", consideră oficialul.
Dacă Grecia ar decide să iasă din zona euro, efectele propagate în economia globală ar fi foarte grave, amintind de consecinţele falimentului Lehman Brothers din septembrie 2008, avertizează şeful BM.
"Pericolul real apare atunci când evenimentele încep să afecteze încrederea într-o asemenea măsură încât te întâlneşti cu momente de lipsă de lichiditate, care anunţă că ceva urmează să se prăbuşească, fie companii, fie bănci", a explicat Zoellick.
O eventuală decizie a Greciei de a părăsi zona euro ar ridica probleme serioase pentru Spania, Italia şi alte ţări din blocul monetar cu datorii mari, care trec prin programe de reforme structurale, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, citat de Reuters.
Criza datoriilor de stat din zona euro rămâne cel mai mare risc pentru economia globală, a afirmat Zoellick miercuri seara la Washington Economic Club.
"Cea mai importantă problemă nu va fi Grecia, ci Spania şi Italia", consideră oficialul.
Dacă Grecia ar decide să iasă din zona euro, efectele propagate în economia globală ar fi foarte grave, amintind de consecinţele falimentului Lehman Brothers din septembrie 2008, avertizează şeful BM.
"Pericolul real apare atunci când evenimentele încep să afecteze încrederea într-o aseme