Jucătorii din naţionala Irlandei vor purta banderole negre la meciul cu Italia, programat în data de 18 iunie, în cadrul Campionatului European, în memoria masacrului de la Loughinisland, din urmă cu 18 ani, a anunţat federaţia irlandeză (FAI), informează BBC.
Şase bărbaţi au fost ucişi în iunie 1994, într-un bar din Loughinisland, în timp ce urmăreau meciul Irlandei cu Italia de la Cupa Mondială din SUA. Cei şase au murit în urma unui atac armat al membrilor unui grup paramilitar, în care au mai fost rănite cinci persoane.
UEFA a acceptat ca fotbaliştii să poarte banderole negre, în urma unei solicitări a FAI, făcută în numele familiilor victimelor.
"Ceea ce s-a întâmplat în Loughinisland în 1994 a fost o tragedie şi toţi fanii fotbalului au fost impresionaţi de situaţie. Vreau să mulţumesc UEFA pentru că ne-a ajutat să comemorăm tragedia şi să ne amintim de cei care şi-au pierdut viaţa atunci", a declarat John Delaney, preşedintele executiv al federaţiei irlandeze.
Jucătorii din naţionala Irlandei vor purta banderole negre la meciul cu Italia, programat în data de 18 iunie, în cadrul Campionatului European, în memoria masacrului de la Loughinisland, din urmă cu 18 ani, a anunţat federaţia irlandeză (FAI), informează BBC.
Şase bărbaţi au fost ucişi în iunie 1994, într-un bar din Loughinisland, în timp ce urmăreau meciul Irlandei cu Italia de la Cupa Mondială din SUA. Cei şase au murit în urma unui atac armat al membrilor unui grup paramilitar, în care au mai fost rănite cinci persoane.
UEFA a acceptat ca fotbaliştii să poarte banderole negre, în urma unei solicitări a FAI, făcută în numele familiilor victimelor.
"Ceea ce s-a întâmplat în Loughinisland în 1994 a fost o tragedie şi toţi fanii fotbalului au fost impresionaţi de situaţie. Vreau să mulţumesc UEFA pentru că ne-a ajutat să comemorăm tragedia şi să ne amintim