Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi teritorii

Publicat in Romania Literara, vineri 18 mai 2012 ·

Am scris mai demult un articol în care dezvoltam ideea că prin cărţile scriitorilor români emigraţi în Israel – de ex. prin cele ale unor Alexandru Sever, Virgil Duda, Gina Sebastian Alcalay, Mirel Brateş – literatura noastră realizează, dacă e să vorbim în termenii geografiei literare, o extindere de teritoriu.

Întâi de toate prin chiar tema emigrării, cu o mare pondere, fireşte, în scrierile acestor autori transmutaţi în alt spaţiu, temă frecventată rar, înainte de ei, în literatura noastră. Sunt apoi noile medii evocate, aspectele noi de atmosferă, de ambianţă a vieţii de fiecare zi trăită acolo, de moravuri şi de obiceiuri specifice, pătrunzând pentru prima dată, masiv, în scrieri care aparţin culturii române. Dar mai aparţin acesteia, autorii lor nu au plecat, nu trăiesc pe alte meleaguri, integraţi tot mai mult unui alt orizont de spiritualitate? Susţineam, şi o mai fac o dată, că aparţin în continuare culturii române, literaturii române, atâta vreme cât acei autori îşi scriu cărţile în româneşte. Limba în care cineva îşi scrie cărţile îi stabileşte cetăţenia literară şi scriitorii la care m-am referit, scriind româneşte, sunt scriitori români. Trăiesc de la o vreme în Israel sau în alte ţări dar, literar vorbind, sunt scriitori români şi realizează pentru literatura română, cum deja am spus, o extindere de teritoriu.

Am căzut pe acest subiect, încă o dată, când am citit noua carte a lui Virgil Duda, romanul Un cetăţean al lumii, apărut în 2011 la Polirom. Titlul trimite la condiţia de existenţă a celor trei personaje principale care, mai întâi prin faptul emigrării şi mai apoi prin capacitatea, între timp dobândită, de a se simţi în mai multe puncte de pe glob acasă, pot să se considere cetăţeni ai lumii. Nu e vorba numai de cei trei, de Anton Maurer, ziaristul de radio stabilit în Israel dar şi călător în Cipru şi în alte părţi, de Raul Sirio

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului

News.ro acum 13 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar este oprit temporar, până la eli

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 40 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 33 minute
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii Judeţene: PSD - 34,71%, PNL - 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 26 minute
PSD a obţinut 34,71% dintre mandatele de consilieri judeţeni în urma alegerilor din 9 iunie, potrivit datelor transmise, luni seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30%.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°