Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FCM – Ceahlăul 4-3 (2-0), un meci de adio, dar rămân cu tine

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 18 mai 2012 ·

În ultima partidă de pe teren propriu în actuala ediţie, echipa FC Municipal Târgu-Mureş a învins Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 4-3. Au înscris Nicu (min. 23), Ilyes (min. 31), Astafei (min. 47) şi Apostu (min. 84) pentru FCM, Golubobic (minutele 67, 72 şi 89), pentru oaspeţi. A fost o partidă deschisă, în care ambele formaţii au evoluat fără emoţiile jocurilor în care nevoia de puncte îşi poate pune amprenta asupra evoluţiei. Ceahlăul a scăpat de grijile retrogradări, iar mureşenii au de aşteptat doar decizia Comitetului Executiv în privinţa rămânerii pe prima scenă, după retragerea dosarului de licenţiere a echipei Politehnica Timişoara. A rezultat un joc mai puţin încrâncenat, cu multe goluri, un spectacol oferit cadou celor peste 3000 de suporteri prezenţi în tribună. Neaşteptată a fost reapariţia lui Ilyes în lotul gazdelor, care a revenit la echipă după ce din grupul celor şase „exmatriculaţi” a revenit iniţial doar Vasilache. Căpitanul etapelor precedente a majorat scorul în minutul 31, cu un şut din careul mic, după de Nicu a deschis scorul cu un şut puternic din afara careului. Mureşenii au controlat jocul, în faţa unei echipe relaxate, dar tabela a rămas nemodificată până la pauză.

Imediat după reluare, Astafei a majorat scorul cu un şut din unghi închis, după ce a croşetat prin apărarea nemţeană. Se părea că mureşenii îşi vor lua rămas bun de la suporteri cu o victorie categorică, s-a jucat cu garda jos, dar Astafei a mai ratat o bună situaţie. Atacantul nemţenilor, Golubovic a punctat de două ori, de fiecare dată cu capul, nemarcat în careul gazdelor. Albuţ s-a opus egalării, scoţând de sub bară, apoi Apostu, înlocuitorul lui Pădureţu a înscris spectaculos pentru 4-2, după ce în urmă cu mai puţin de un minut şutase din poziţie favorabilă peste poartă.

Al treilea gol nemţean a fost tot opera lui Golubovic, la o fază care nu anunţa nimic

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 41 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 20 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 45 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 43 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 5 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°