Au scăzut de la mii de angajați la câteva zeci, nu au încredere în credite, își plătesc taxele la zi. Cooperativele meșteșugărești: un model de business despre care nu vorbește nimeni, dar care continuă să-și demonstreze viabilitatea la peste un secol de la apariție.

Numele lor sunt la fel de contemporane ca și titulatura de „cooperativă meșteșugărească“ în sine. Greu de făcut un top al celor mai reușite „branduri“, pentru primele poziții luptându-se, între altele, Prestațiunea Iași, Deservirea Caracal, Arta Modei Focșani, Sârguința Râmnicu Vâlcea sau Stăruința Craiova.

Aproape toate cooperativele meșteșugărești (SCM-uri) poartă denumiri similare: în timp ce micile buticuri de cartier se întreceau în denumiri americanizate la începutul anilor ‘90, cooperativele au refuzat în bloc să adopte titulaturi moderne, singurele care fac excepție fiind cele înființate după această dată, cum este cazul Frizcip și Coffriz, din Făgăraș sau Colin Daily, din Capitală.

„Pentru ce să le schimbăm, dacă așa suntem cunoscuți, dacă după noi caută partenerii de afaceri?“ se întreabă Petrică Ghețu, președintele „Muncă și Artă“, cooperativă care a încheiat 2010 cu venituri de peste un milion de euro și profituri brute de circa un sfert de milion. Și responsabilă, între altele, cu realizarea uniformelor Armatei, SPP-ului, „și altor instituții de stat, încă de la apariția lor“.

Povestea lui Petrică Ghețea este povestea președintelui-model de cooperativă. Are 67 de ani, dintre care 51 de ani a lucrat la „Muncă și Artă”, numărându-se printre primii angajați, iar de 24 de ani o conduce (asta, în condițiile în care, subliniază, alegerile au loc o dată la patru ani). A prins, așadar, perioade dificile, cu modele economice diferite

. În 2009, spunea că „cine rezistă anul acesta nici dracul nu îl mai poate închide.“ Și a avut dreptate, de atunci s-au închis zeci de f