În iarna lui 1912, aşa, înjumătăţit - căci parlamentarii Opoziţiei se retrăseseră din Senat şi din Camera Deputaţilor - parlamentul analizează propunerile guvernului pentru un pachet de legi care să conducă la ieftinirea traiului. Vorbim despre Legea privind încurajarea industriei naţionale - care prevedea, între altele, micşorarea taxelor şi impozitelor pentru bunurile de uz curent care urmau să se vândă în interiorul ţării. De asemenea, se micşora tariful vamal.

Cum puteau contribui aceste prevederi legale la ieftinirea traiului? S-a convenit o scădere a tarifelor pentru produsele alimentare importate, după cum urmează: 24% pentru lapte, 30% pentru smântână, 45% pentru unt, 66% pentru grăsimile de porc, brânzeturi, conserve de peşte etc. Această scădere a taxei vamale cu procentul indicat avea să conducă la ieftinirea acestor produse. Cu aceleaşi procente se micşorau şi taxele pentru produsele similare fabricate în ţară, pentru a nu se crea o concurenţă neloială producătorilor români. Cu 66% erau micşorate şi taxele vamale pentru cafea şi ceai. "Fireşte că unele dintre aceste produse le importăm în cantităţi foarte neînsemnate, astfel laptele, smântâna, untul, grăsimile. Pentru acestea, reducerile de taxe vamale însemnează un minus abia de câteva mii de lei anual din încasările vamale. Sacrificiile în ce priveşte taxa asupra ceaiului ating însă cifra de 250 de mii de lei, iar în ce priveşte taxa asupra cafelei, sunt încă şi mai însemnate - trec cu vreo 50 de mii peste un milion de lei", consemnează presa vremii.

Până la aplicarea concretă a acestor prevederi legale, dată fiind scumpirea vieţii, o serie de bresle care producea tocmai acest tip de bunuri de larg consum aveau să forţeze însă... scumpirea lor, ca singură modalitate de a obţine o creştere salarială. Vom asista deci la greve prelungite ale măcelarilor, ale brutarilor, precum şi ale