Rivalitate
Topurile de carte din Franţa plasează, de o bună bucată de vreme, la genul ficţiune, pe primele două locuri romanele recent apărute ale lui Marc Levy şi Guillaume Musso, Dacă era s-o iau de la început, respectiv, 7 ani după… Sunt romancierii cel mai bine vânduţi, primul, ajuns la a treisprezecea carte, al doilea, la a noua. Dacă mai vârstnicul, nu cu mult, Levy a vândut 24 de milioane de exemplare din romanele sale, traduse în 45 de limbi, şi era lider incontestabil de piaţă, Musso a revenit puternic în 2011 şi e considerat astăzi un concurent redutabil pentru Levy. Dacă e să-i dăm crezare, el ar fi mai aproape de noul val literar, aflat la confluenţa a două culturi, aceea clasică şi aceea nutrită de serialele TV şi de jocurile video, lăsându-i-le lui Levy pe tinerele cititoare sentimentale care au făcut din romanele sale best-seller-urile anilor 2000. Nu intrăm în amănunte referitoare la valoarea literară a romanelor celor doi, care e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Un fel de „Arta conversaţiei” în cazul lui Levy, un fel de telenovele în cazul lui Musso.
Un islam al Luminilor
În „Le Point” din 2 mai, antropolgul francez de origine algeriană, Malek Chebel, acordă un interviu prilejuit de apariţia cărţii lui, Dicţionar îndrăgostit de Algeria. Specializat în islam, Chebel pledează cauza unui islam inspirat de Luminile secolului XVIII. El consideră că tulburările actuale, urmare a Primăverii arabe, sunt un semn că islamul se va schimba radical prin contribuţia tineretului epocii internetului. După decenii de imobilism şi de dictatură, islamul se mişcă. Chabel e convins că salafiştii vor fi înlăturaţi de cei care doresc o reformă democratică a ţărilor lor şi o separare a statului de religie ca în Franţa secolului Revoluţiei.
Jelinek, kaputt
Criticii francezi n-o iubesc d