După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, puse pe două coloane cu diverse texte care au alţi autori nu pot să spun decît că la mijloc e un plagiat. Limpede şi de netăgăduit. Iată de ce. Autoarea ar fi trebuit să pună ghilimele fragmentelor copiate din lucrările altora astfel încît să se vadă ce a împrumutat de la alţii, pentru a putea stabili apoi în ce constă contribuţia sa la tema pe care a abordat-o. Chiar şi într-o compilaţie cinstită această regulă a ghilimelelor e respectată, pentru a nu da naştere la confuzii. Cititorul n-are de unde şti, pe de rost, că fraze transcrise fără ghilimele nu aparţin autorului care le-a inserat în textul pe care-l semnează.

Admiţînd că dna Kovesi a fost de bună-credinţă în elaborarea lucrării, i se poate reproşa, de la bun început, lipsa de acurateţe în redactare. Mergînd mai departe, aceeaşi absenţă a ghilimelelor îl poate face pe un cititor imparţial s-o acuze de plagiat pe autoare, dat fiind că fragmentele de text reproduse fără ghilimele sînt amestecate indistinct cu textul care îi aparţine. Rezultatul e că nu-ţi poţi da seama, cititind textul, ce-i aparţine şi ce nu dnei Kovesi.

Aşa stînd lucrurile, o parte din vină pentru, hai să le zicem, confuziile pe care le poate produce teza ei de doctorat o are şi îndrumătorul lucrării care nu i-a cerut doctorandei sale să evidenţieze fără echivoc ce a preluat din alţi autori. Fiindcă la cum sînt întrebuinţate notele de subsol şi bibliografia în această lucrare e aproape imposibil să-ţi dai seama ce scrie dna Kovesi din capul ei şi ce preia de la alţii.

Dacă dna procuror general şi-a redactat teza de doctorat închipuindu-şi că nu-i nici o problemă dacă împrumută de la alţii fără ghilimele şi şi-a imaginat că s-a acoperit cu notele de subsol şi cu bibliografia a greşit. Şi greşeala ei se numeşte plagiat.