Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debutul Facebook pe bursă, o dezamăgire

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Debutul Facebook, vineri, pe bursa Nasdaq de la New York a dezamăgit, acţiunile reţelei de socializare închizând în stagnare, din cauza unor erori care au întârziat tranzacţiile şi valorii de piaţă uriaşe la care s-a listat compania.

Acțiunile Facebook au intrat vineri dimineața la tranzacționare cu întârziere și au deschis cu 11% peste prețul de 38 de dolari la care s-a derulat oferta publică inițială. După ce au atins un maxim de 45 de dolari, titlurile tranzacționare sub simbolul FB au scăzut rapid până la finalul ședinței și au închis la 38,23 dolari.

Facebook a atras 16 miliarde de dolari prin oferta publică inițială, capitalizarea companiei la debutul pe bursă fiind de peste 104 miliarde dolari.

Analiștii anticipau că acțiunile companiei vor închide vineri pe Nasdaq cu creșteri între 10-50%, însă debutul dezamăgitor nu va afecta serios rețeaua de socializare.

Surse din piață susțin că banca de investiții Morgan Stanley, principalul intermediar al ofertei publice inițiale, a fost nevoită să cumpere acțiuni vineri pentru a apăra nivelul de 38 de dolari la care s-a listat Facebook.

Mulți analiști anticipează că presiunile pe cotația bursieră a companiei vor continua săptămâna viitoare.

Listarea Facebook a fost însoțită de incidente rușinoase pentru piața Nasdaq. Deschiderea a fost întârziată, deoarece operatorul bursier nu a făcut față volumului uriaș de ordine, iar pe parcursul ședinței confirmarea ordinelor a fost efectuată cu întârzieri mari.

Comisia de Valori Mobiliare din SUA a anunțat că analizează situația.

Analiștii cred că debutul modest al Facebook a fost cauzat în principal de prețul ridicat ales de companie în oferta publică inițială, dar și de volumul mare de acțiuni scos pe piață, care au saturat probabil cererea din partea unor investitori.

Unii comentatori acuză demult că valoarea de piață

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 57 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°