Politicile economice trebuie orientate spre programe care să încurajeze creşterea economică – este punctul de vedere asupra căruia au căzut de acord preşedintele american Barack Obama şi Francois Hollande, noul preşedinte al Franţei, în cadrul vizitei acestuia din urmă la Casa Albă. Sursa: Reuters
Ieri seară, Barack Obama a spus că reluarea creşteterii economice se va afla în centrul discuţiilor care se vor purta timp de două zile în Maryland (estul SUA), în cadrul reuniunii G8 a celor mai puternic industrializate state din lume.
După o întrevedere de 90 de minute, Barack Obama a dat asigurări că la summitul G8 "va avea loc o abordare responsabilă privind austeritatea bugetară, alături de măsuri energetice pentru creştere economică", scrie AFP citată de Agerpres.
Preşedintele francez, asemeni premierului italian Mario Monti, doreşte să orienteze politica economică a ţării sale mai mult către creştere, spre deosebire de politica de austeritate susţinută de cancelarul german Angela Merkel.
În momentul în care impasul politic din Grecia naşte temerile unei reveniri a ţării la drahmă, Francois Hollande a subliniat că, la fel ca şeful statului american, are "convingerea că Atena trebuie să rămână în zona euro".