Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădeanca Maria Robotin a împlinit onorabila vârstă de 100 de ani. Află care este secretul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Într-o lume tot mai agitată puţini sunt cei care reuşesc să se bucure de frumoşii ani de pensie. Orădeanca Maria Robotin este una dintre acele persoane, ea împlinind onorabila vârstă de 100 de ani.

100 de ani este o vârstă la care mulţi nici nu visează. Orădeanca Maria Robotin, a reuşit să împlinească această cifră rotundă, iar ofiţerul stării civile a felicitat-o pe cu o diplomă şi un buchet de flori, precum şi cu suma de de 1000 de lei din partea administraţiei locale.

Tanti Maria ne-a împărtăşit câteva din reperele importante ale vieţii sale de o sută de ani. A avut o căsnicie fericită, fiind soţia unui preot greco-catolic, a muncit 37 de ani ca învăţătoare, are doi copii, o fată şi un băiat, doi nepoţi şi patru strănepoţi. A fost copil când soldaţii din primul război mondial au trecut prin faţa casei în care şi-a petrecut copilăria, şi mamă a doi copii când o unitate de soldaţi ai armatei române au trecut prin satul în care locuia.

În urmă cu opt ani, la vârsta de 92 de ani, în urma unei căzături în casă şi-a fracturat bazinul, motiv pentru care umblă cu ajutorul unui cadru în care se sprijină. Locuieşte împreună cu fiica sa, în vârstă de 76 ani în cartierul Rogerius din Oradea.

Secretul vieţii lungi îl vede în gena moştenită de la părinţi, amintindu-şi, cu lacrimi în ochi că, tatăl ei a avut 87 de ani, iar mama 75 de ani când au părăsit această lume. Mama sa a decedat în urma unei operaţii, dar mătuşa ei, sora mamei, a trăit 100 de ani, iar fratele mamei peste 95 de ani. Nu a fost bolnăvicioasă şi nici nu ia medicamente.

Maria Robotin este al doilea locuitor al municipiului Oradea care a fost sărbătorită de municipalitate la frumoasa aniversare.

La mulţi ani, tanti Maria!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis se retrage din cursa pentru funcția de secretar general al NATO!

Ziua Constanta acum 45 minute
Joi, 20 iunie, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis. Agenda discuțiilor a fost consistentă, axată pe teme de interes prioritar din perspectiva mediului de s

Lovitură de teatru! Mario Iorgulescu a scăpat de condamnarea de 13 ani de închisoare: ce urmează acum

Gazeta Sporturilor acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, joi, recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu, condamnat la 13 ani de închisoare după ce a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar dosarul v

BNR a obţinut un profit de 2,4 mld. lei în 2023, mai mult decât dublu faţă de 2022

Mediafax acum 43 minute
BNR a raportat pentru anul 2023 un profit de 2,4 mld. lei, mai mult decât dublu faţă de câştigul din 2022. Câştigul băncii centrale scăzuse la 1,08 mld. lei în 2022, după ce atât pentru 2020, cât şi pentru 2021, BNR a raportat profituri de circa 2 m

UPDATE - Olt: O fetiţă de şase ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Balş / Victima a fost transportată la spital / Precizările medicilor

News.ro acum 44 minute
O fetiţă în vârstă de şase ani a căzut, joi, de la etajul patru al unui bloc din Balş, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Două variante de lucru, agreate în şedinţa coaliţiei: Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în data de 15 septembrie sau 29 septembrie / Decizia finală va fi luată marţi - surse

News.ro acum 28 minute
Coaliţia de guvernare a decis, joi, două variante de lucru privind calendarul alegerilor prezidenţiale, şi anume ca primul tur să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie. Decizia finală urmează să fie luată marţi, au precizat surse politice. Lider

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 4 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Fostul lider PSD Dumitru Buzatu scapă de arestul la domiciliu. Decizia luată de Tribunalul Vaslui

Adevarul acum 27 minute
Fostul preşedinte al PSD Vaslui şi al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, nu va mai fi nevoit să stea în arest la domiciliu, însă a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia a fost luată joi, 20 iunie de Tribunalul Vaslui, însă n

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

35°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°