Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bavarezii, ucişi la ei acasă! Drogba înscrie penalty-ul decisiv şi aduce prima Ligă a Campionilor din istoria lui Chelsea! Bayern-Chelsea 1-1 (3-4 după penalty-uri)

Publicat in Pro Sport, duminică 20 mai 2012 ·

Jumătate în roşu, jumătate în albastru. Aşa a arătat aseară, pe interior, Allianz Arena. Zgomotul produs de zecile de mii de fani a fost de-a dreptul asurzitor, nemţii dorind să îşi facă din plin simţită prezenţa în propriul stadion.

Cech a ales poarta unde se aflau suporterii englezi şi a avut nevoie de sprijinul acestora, pentru că debutul de meci a aparţinut gazdelor, care doreau să repete isprava lui Inter de acum 45 de ani şi să fie echipa care îşi câştigă trofeul Ligii Campionilor pe propria arenă. Cech a făcut minuni, mai ales la incursiunile egoistului Robben. A respins şi în bară şi afară, oriunde numai să nu intre mingea în plasă. Dar a şi răsuflat uşurat când a văzut imprecizia golgheterului Gomez.

60% Bayern, 40% Chelsea

Ca un veritabil tehnician italian, Roberto Di Matteo şi-a aşezat excelent în teren echipa şi a mizat pe contraaatac, dar prima acţiune periculoasă a venit destul de târziu, prin Kalou, min 18. Şutul acestuia la colţul scurt a fost scos impecabil de Neuer. Duelul galeriilor a fost unul încântător. La fel ca într-o luptă, suporterii lui Chelsea şi-au împodobit sectoarele cu steagurile Marii Britanii. "Remember 1966", ţipau englezii. Aluzie la finala câştigată de ei în faţa Germaniei de Vest cu scorul de 4-2. Dar pauza i-a adus cu picioarele pe pământ. Doar un 0-0 după primele 45 de minute. 60% dominare pentru Bayern, 40% doar pentru Chelsea.

Nemţii au început în forţă şi repriza a doua. Acelaşi Robben producea ravagii în careul advers şi toată lumea se întreba cât mai rezistă apărarea celor de la Chelsea. La o tribună superioră ocupată de fanii germani se aprindeau deja torţele. Tensiunea creştea. Ribery a scuturat plasa în minutul 53, dar golul a fost marcat din ofsaid, deci strigătele "Tooorrrr" au fost în van. Bavarezii au luat-o de la capăt.

Ambele goluri marcate cu capul

Migăloşi au căutat culoare spr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 56 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 46 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°