Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţia din Afganistan va domina Summitul NATO de la Chicago

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Situaţia din Afganistan va domina dezbaterile de la Summitul NATO, care începe duminică la Chicago. Franţa se va afla într-o situaţie delicată, după ce a anunţat o retragere anticipată a militarilor săi.

Prezentat drept „cel mai mare din istoria" Alianţei Nord-Atlantice, cu un număr de aproximativ 50 de ţări invitate, Summitul, care se desfăşoară în perioada 20-21 mai, va fi dominat şi de tema „austerităţii", care obligă armatele occidentale să coopereze mai mult, cu scopul de a nu îşi pierde supremaţia tehnologică, notează Mediafax.

Reuniunea este foarte importantă pentru preşedintele SUA, Barack Obama. „Cu şase luni înainte de alegerile prezidenţiale, Summitul NATO îi va oferi ocazia să se afirme ca lider al lumii occidentale", subliniază Nick Witney, un expert din cadrul Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale.

Aliaţii vor preciza „strategia de tranziţie" stabilită la precedentul Summit NATO de la Lisabona, în 2010. Aceasta vizează retragerea, până la sfârşitul lui 2014, a marii majorităţi a celor 130.000 de militari străini staţionaţi în prezent în Afganistan, în paralel cu trecerea asigurării securităţii sub controlul forţelor afgane.

Însă noul preşedinte francez, François Hollande, este hotărât să retragă trupele franceze din Afganistan până la sfârşitul lui 2012.

După întâlnirea pe care a avut-o vineri la Casa Albă cu Barack Obama, François Hollande a declarat că Franţa va continua să sprijinile acţiunile NATO în Afganistan într-un alt mod, a relatat presa americană.

De asemenea, NATO va anunţa la Chicago încheierea primei faze a instalării scutului său antirachetă în Europa de Est.

Acest dosar a condus la tensiuni între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia, care îl consideră o ameninţare la adresa securităţii sale. NATO afirmă însă că acest sistem nu vizează Rusia, ci o eventuală ameninţare venind dinspre O

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum o ora
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 3 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 4 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum 21 minute
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 4 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°