Muzee şi instituţii culturale vor fi deschise în această noapte. RATB pune la dispoziţie autobuze, iar I’Velo va împărţi biciclete pentru cei care vor să parcurgă "eco" traseul dintre obiective. Sursa: VLAD STĂNESCU
Evenimentul, care se bucură în fiecare an de un succes nebun, va avea loc începând cu această seară. La Muzeul Antipa, ziua de astăzi este una foarte aglomerată.
Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor între orele 18.00 şi 01.00. Aşa cum au anunţat administratorii, accesul se va face în grupuri de 20 de persoane, din sfert în sfert de oră.
"Augumented Reality", una dintre cele mai spectaculoase tehnologii, va fi adusă tot la Antipa de către o companie de telefonie mobilă. Cu ajutorul acesteia, bucureştenii care au un smartphone vor putea vedea doi elefanţi fosili în 3D.
Lampioane spre cer
Cel mai aşteptat moment al serii va fi cu siguranţă cel în care, la ora 23.00, vizitatorii veniţi la Muzeul Antipa vor lansa lampioane spre cer, având două mesaje: "’Muzeul Antipa nu se uită uşor’’ şi "Rămâi curios!".
Începând cu ora 20.00, în curtea muzeului se vor organiza activităţi de colectare a insectelor şi interceptarea ultrasunetelor emise de lilieci.
Unde puteţi merge
La "Noaptea Muzeelor" din Bucureşti participă in stituţii ca Arhivele Naţionale ale României, Centrul Cultural ArtSociety, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", Muzeul Naţional Cotroceni, Fundaţia Löwendal, Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică-Minovici, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida", Muzeul de Artă "Vasile Grigore", Muzeul Naţional de Artă al României, Universitatea Spiru Haret, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul Bellu, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muz