Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura sub mandatul lui Butiulcă

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 20 mai 2012 ·

Fostul purtător de cuvânt şi şef al departamentului de control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Manuel Augustin Butiulcă, a depus sâmbătă dimineaţa jurământul pentru funcţia de subprefect în care a fost numit la jumătatea săptămânii trecute. Până la numirea noului prefect, Butiulcă va îndeplini şi atribuţiile acestuia. Instalarea a fost oficiată de deputatul PSD Mircea Duşa, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Moment solemn sâmbătă dimineaţa în Sala Mare a Palatului Administrativ, unde s-a desfăşurat şedinţa Colegiului Prefectural pentru învestirea în funcţie a noului subprefect, Manuel Augustin Butiulcă, care îl înlocuieşte pe Bárczi Győző, mobilizat pe funcţia de inspector guvernamental.

După intonarea imnului de stat al României, deputatul Mircea Duşa, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul şi trimisul Guvernului pentru a oficia instalarea în funcţie a noului subprefect, a dat citire actelor cabinetului Ponta. „Guvernul României prin Hotărârea Nr. 513 a hotărât încetarea activităţii de prefect, exercitată temporar de domnul Bretfelean Valentin, începând cu data de 16 mai. Domnule prefect, fost prefect, în numele Guvernului vreau să vă mulţumesc pentru activitate, am înţeles că mandatul dumneavoastră a fost unul scurt, dar în această perioadă aţi încercat să asiguraţi bunul mers al acestei Instituţii a Prefectului. Prin Hotărârea Nr. 528 din 16 mai, Guvernul României a hotărât exercitarea cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei de subprefect al judeţului Mureş în persoana domnului Butiulcă Manuel Augustin”, a citit parlamentarul-ministru. Noul subprefect a depus apoi jurământul.

Mircea Duşa i-a transmis noului subprefect că îl aşteaptă o perioadă grea, având de asigurat bunul mers al campaniei electorale şi organizarea unor alegeri corecte. „De aceea nu veţi avea nicio perioadă de acomodare cu funcţia, trebuie să i

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 59 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 5 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°