Pentru un observator care se respectă, ceremonia de sâmbătă a depunerii jurământului pentru funcţia de subprefect de către Manuel Butiulcă a fost extrem de interesantă.
În sala mare a Palatului Administrativ au fost prezenți mulți liberali, câțiva social-democrați și – dacă am văzut bine – niciun conservator. Cu toate că USL este constituită din PNL, PSD și PC, partide care cu o zi înainte lansau, prin vocea liderilor locali, un mesaj de unitate indestructibilă…
Președinții PNL, respectiv PSD Mureș, au stat împreună, ca doi elevi cuminți, în prima bancă. În timp ce deputatul Ciprian Dobre a susținut la un moment dat un discurs despre reinstalarea normalității în Mureș, Alexandru Petru Frătean s-a mulțumit să savureze momentul în care ministrul Mircea Dușa anunța că „viitorul prefect se află în sală”…
O surpriză frumoasă a constituit-o prezența lui Valentin Bretfelean, probabil cel mai ghinionist prefect din istoria județului, desigur prin prisma mandatului extrem de scurt pe care l-a avut. Pe lângă prezență, merită apreciat și discursul demn și curat pe care fostul (și de-acum viitorul) șef al Poliției Locale l-a susținut de la prezidiu…
Printre invitați am mai zărit primari, politicieni, precum și directori de deconcentrate pentru care a început echilibristica funcțiilor. N-am văzut însă conducerea de top a “băieților cu ochi albaștri.” Să-și fi luat Serviciile liber sâmbăta, taman în campanie…?
Apropo de invitați sau, mai exact, de invitații. Personal, am fost surprins de opacitatea cu care a fost organizat evenimentul. Practic, am aflat de el nu de la reprezentanții Prefecturii ci întâmplător, de la o emisiune în care a intervenit telefonic Ciprian Dobre. Motiv pentru care organizatorii merită doar trei cuvinte (chiar dacă șampania a fost bună): rușinică, rușinică, rușinică… Pentru un observator care se respectă, ceremonia de sâmbătă