Traian Băsescu s-a dus la Chicago cu o zi înainte de summitul NATO, unde anunţase de mult că va declara disponibilitatea ţării de a suplimenta dacă e nevoie efectivele militare trimise în Afganistan şi, după posibila retragere a forţelor NATO în 2014, creşterea contribuţiei finaciare spre a sprijini instaurarea democraţiei în grotele afgane. De ceĂ Probabil că a sperat să aibă parte barem acolo de ceea ce în ţară îi lipseşte acum cu desăvârţire: niscaiva băi de mulţime. N-a fost să fie.

Comunitatea românească n-a umplut o biserică pe care a vizitat-o, iar la o întâlnire unde el a vorbit vreo oră abia de au fost câteva zeci de persoane. Asta nu l-a oprit însă pe prezident să peroreze din nou pe teme de politică externă şi internă a României, ridicându-şi singur - pentru că şi în ţară, şi peste hotare corul de lăudători i s-a împuţinat şi mai nimeni nu-l mai bagă în seamă - soclu pentru propria statuie. Dar, ca de atâtea ori, a luat-o pe lângă drum sau a gafat. "Şeful politicii externe a statului român, a zis el, este şeful statului. Parteneriatul nostru strategic cu SUA este definitiv, plus calitatea de membri ai UE. V-a răspuns cea mai autorizată voce a statului român". "Statul sunt Eu", în viziunea lui Băsescu.

Evident, pentru Băsescu altceva, decât celebra sa axă, nu există, ba o şi spune în termeni absolut nediplomatici, iniţiind sau girând un exclusivism păgubitor, definit prin "delimitarea de Est". În Est se află şi Rusia (un simplu "vecin" cu care noi avem doar niscaiva contacte economice, în timp ce Germania ş.a. jinduiesc o invitaţie la Kremlin), dar şi India sau, mai ales, China, state cu un uriaş potenţial, cărora granzii din Vest le fac o curte nebună. Las deoparte ambâţul de a fi "şeful politicii externe", deşi ştiam că, potrivit Constituţiei, aceasta e o parte a programului Guvernului, acceptat de Parlament. Dar în zona diplomaţiei nu