Alexis Tsipras şi-a făcut, zilele trecute, intrarea în manualele de istorie ale ţării sale. Liderul stângii radicale elene are toate şansele să se vadă curând desemnat premier, iar partidul său, Syriza, ajuns principala formaţiune de guvernământ după noul scrutin din iunie. Pentru Tsipras, un eşec electoral poate aduce cel mult un status quo respectiv ratarea majorităţii parlamentare, având în vedere că în urma scrutinului din mai Syriza este deja al doilea partid ca număr de mandate deţinute. În acest caz, va trebui doar să aibă puţină răbdare până când Grecia, trecută prin foc şi pară, să iasă în cele din urmă, cum-necum, din ochiul uraganului. Alexis Tsipras are doar 37 de ani - ca atare, timpul este de partea sa dacă va şti să nu se lase erodat sau chiar zdrobit de această super-criză elenă rămasă, deocamdată, relativ nonviolentă.
Nu simpatizez defel cu un marxist care la vârsta de 17 ani conducea o mişcare de ocupare a propriei şcoli, ulterior neavând nimic mai bun de făcut decât să coaguleze troţkiştii, maoiştii şi verzii de extremă stângă eleni. Dar Tsipras a demonstrat că dispune de certe abilităţi de lider - o însuşire devenită rarisimă pe scena politică de la Atena. A câştigat, în plus, experienţă în privinţa diriguirii unei alianţe sau coaliţii, dovedind - cel puţin până în prezent - că ştie să-şi ţină în frâu membrii mai nărăvaşi. Europei nu-i rămâne decât să spere că aceste abilităţi se vor traduce şi într-un crâmpei de pragmatism pentru ca enormele schimbări generate prin opoziţia sa crâncenă faţă de "boala austerităţii" să se deruleze cât de cât paşnic.
În România, la o primă privire frâiele puterii par a fi încăput pe mâinile unui lider oarecum asemănător: Diferenţa de vârstă dintre Ponta şi Tsipras este de doar 3 ani, ambii sunt admiratori declaraţi ai lui Che Guevara şi pasionaţi de cursele de maşini. Similitudin
