Elena Udrea, conform obişnuinţei, face declaraţii de cuminţenie casnică şi gospodăreşte prin platourile tv. Pare să se schimbe ceva în politica partidului, în sensul lăsării la vatră. Elena declară că îşi doreşte un copil, că a venit momentul. Dacă dorinţa era manifestă înainte ca Traian să-i bage în cap că pletele blonde ascund un cap politic de mare viitor, pedeliştii aveau astăzi o problemă mai puţin. La fel şi în cazul Robertei. Nu-ţi trebuie mult fler ca să pricepi că şi aceste maniere de promovare au făcut ca PDL să conteze atât de puţin azi.
La Chicago, unde s-a confesat grupuleţului de români pregătiţi să-i cânte-n strună cu aplauze, glumiţe partizane şi întrebări ajutătoare, preşedintele a abordat şi chestiunea imaginii României, pe care a declarat-o în suferinţă. Frunza Elenei n-a dat roade, în ciuda banilor băgaţi în promovarea ei. Raţiunea e simplă. Dacă priveşti o frunză, nu te gândeşti la munţii, apele şi pădurile patriei, dar o vezi pe Udrea în ie şi "teneşi" pe nisipul de la Mamaia.
La Chicago, în faţa concetăţenilor, preşedintele a revenit în forţă. Să priceapă electoratul că nu e învins, în ciuda schimbărilor (care nu-i convin), tot el a rămas jupânul. Simţea nevoia să-şi arate vigoarea politică în deplină adeziune. Altfel, până şi aplaudacii ajung să părăsească nava şi să strige Jos Băsescu! Preşedintele a făcut-o în stil personal, pe care unii l-au calificat drept mitocănesc. Cel puţin faţă de Marga, care aflat în State, la fel ca şi el, în misiune oficială, ca ministru de Externe. Umilirea ministrului, căruia i-a întors spatele în faţa cetei organizate, e o continuare a manierelor prezidenţiale, a meciurilor pe care le-a angajat în politica românească de-a lungul anilor de preşedinţie. Tehnologia e aceeaşi: insinuarea, asmuţitul, datul la gioale, băgatul de fitile, ţâfnele, vrăjmăşiile, gâlceava.
Şi din pricina acestei deprind
