Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Poliţiştii care l-au împuşcat pe tânărul de 31 de ani, cercetaţi pentru tentativă de omor

Publicat in Romania Libera, luni 21 mai 2012 ·

Cei doi poliţişti care l-au împuşcat, sâmbătă seară, pe tânărul de 31 ani, din localitatea vasluiană Hălăreşti, sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru tentativă de omor, după ce medicii au constatat că victimei i-a fost pusă viaţa în pericol.

Parchetul Tribunalului Vaslui a întocmit, luni, dosar penal pentru tentativă de omor pe numele celor doi agenţi de la Postul de Poliţie Rurală Puieşti care au tras cu armele din dotare într-un tânăr de 31 de ani ce a vandalizat o maşină de Poliţie şi a încercat să-l lovească cu securea pe unul dintre poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din primele cercetări, procurorul de caz a constatat că, în total, cei doi poliţişti au tras 11 focuri de armă, însă fără a se şti, deocamdată, câte au fost executate în aer şi câte în tânărul de 31 de ani.

"Pentru a şti cu exactitate câte gloanţe au fost trase în victimă, aşteptăm foaia de observaţie de la clinica din Iaşi unde a ajuns în final tânărul, precum şi expertiza medico-legală. Din cele constatate până acum, tânărul a fost împuşcat, mai întâi, în zona abdominală de către unul dintre agenţi şi, cum agresorul nu a căzut la pământ, ci, dimpotrivă, se îndrepta ameninţător cu securea spre poliţist, atunci a tras cu arma şi cel de-al doilea agent, rănindu-l pe tânăr undeva în zona fesieră", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.

Procurorii vasluieni au întocmit dosar penal şi pe numele tânărului de 31 de ani, sub acuzaţiile de ultraj, distrugere, ultraj contra bunurilor moravuri şi port ilegal de armă albă.

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă seară, după ce a fost împuşcat de doi poliţişti în urma unui scandal în care unul dintre agenţi a fost ameninţat cu o secure. Incidentul s-a p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°