Imediat după Cannes, actorul danez Mads Mikkelsen se va îndrepta spre Bucureşti pentru a realiza, alături de Shia LaBeouf ("Transformers"), un lungmetraj american. Sursa: Reuters
Se află la Cannes pentru a promova "The Hunt", lungmetrajul realizat de Thomas Vinterberg şi inclus în Competiție. Cei doi se află la prima colaborare, iar cineastul a ales un subiect dificil. Actorul danez Mads Mikkelsen interpretează rolul unui tată nevinovat, acuzat de o întreagă comunitate că ar fi molestat fiica unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi. Filmul, definit de regizor ca o dramă, nu un thriller, abundă în violență (inclusiv împotriva animalelor).
Personajul lui Mikkelsen, a cărui existență se deteriorează consistent pe timpul a aproape două ore, este însă unul pozitiv. Nu poate spune acelaşi lucru despre noul său proiect, pe care îl va realiza în România, alături de un alt actor care a fost prezent pe Croazetă, Shia LaBeouf. Cei doi s-au cunoscut la Cannes, a detaliat Mads Mikkelsen pentru EVZ, iar actorul european îl consideră pe cel american "un tânăr care debordează de energie. De-abia aştept să lucrăm împreună", susține Mads Mikkelsen.
Vor colabora la filmul "The Necessary Death of Charlie Countryman". Actorul spune că după Cannes merge la Bucureşti, pronunțând corect româneşte, în loc de obişnuitul Bucharest. "Lungmetrajul e regizat de un suedez, Fredrik Bond, şi scenariul îi aparține celui care a scris «Little Miss Sunshine», Michael Arndt. Un film foarte frumos şi nebun. Cred că este o producție hollywoodiană, însă una mică", precizează Mikkelsen.
De această dată, povesteşte că va juca un rol negativ, "cel al unui bărbat extrem de gelos. Există un cuplu de tineri, iar eu apar în mijlocul poveştii şi se pare că sunt însurat cu fata greşită. Ceea ce nu e de bine", concluzionează Mikkelsen râzând.
Corespondență de la Cannes!
Citiți și: Shi