Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Păduraru s-a speriat când s-a trezit pe cap, vineri, la un eveniment, cu băiatul pe care îl are cu Silvia Lungeanu | EXCLUSIV

Publicat in Libertatea, luni 21 mai 2012 ·

Adrian Păduraru, actorul din “Declaraţie de dragoste”, pare să fie, în viaţa reală, un om cu inimă de fier. A refuzat să-şi recunoască în acte fiul de 5 ani pe care îl are cu solista Silvia Lungeanu, iar vineri, la premiera filmului “Iubire elenă”, când copilul a venit spre el ca să-l salute, Adrian s-a făcut că vorbeşte la telefon. Adrian Păduraru, actorul din “Declaraţie de dragoste”, pare să fie, în viaţa reală, un om cu inimă de fier. A refuzat să-şi recunoască în acte fiul de 5 ani pe care îl are cu solista Silvia Lungeanu, iar vineri, la premiera filmului “Iubire elenă”, când copilul a venit spre el ca să-l salute, Adrian s-a făcut că vorbeşte la telefon.

Actorul s-a îmbrăcat vineri la patru ace, căci, la cinematograful Scala, din Capitală, s-a anunţat premiera filmului “Iubire elenă”, în care şi el are un rol. S-a postat la intrare, pentru a-i saluta pe invitaţi, fiind flancat de noua lui iubită, Daniela Şerban Tordoi, şi de fratele lui, Cătălin. Însă nici prin cap nu i-a trecut că, printre spectatori, se va strecura şi fiul său, Andrei Cristian, în vârstă de 5 ani, care a dorit să- şi vadă tatăl. Micuţul, îmbrăcat la costum şi supravegheat de o prietenă a mamei sale, s-a îndreptat spre Adrian şi, bucuros de revedere, a întins mânuţa spre el. Fază la care actorul, care refuză cu îndârjire să-şi recunoască copilul în acte, s-a speriat şi, fâstâcit, s-a apucat să vorbească la telefonul mobil.

De frica unui scandal, Adrian a plecat şi şi-a lăsat fiul cu ochii în soare. Micuţul l-a urmărit în mulţime, însă orice tentativă de a sta de vorbă cu tatăl său a fost sortită eşecului. Puştiul a intrat în sală dezamăgit de atitudinea lui Adrian Păduraru: “Nu am vrut să-l sperii şi să-i fac vreun rău lui tati!”, le-a spus el reporterilor Libertăţii. La sfârşitul filmului, regizorul Geo Saizescu i-a invitat pe scenă pe toţi actorii din distribuţie, însă Adrian a re

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 57 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 3 ore
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum o ora
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 40 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°