Căminul Cultural din satul Pietriş, comuna Deda, şi cel din Pietriş Vale au fost gazda unui eveniment electoral. Duminică, 20 mai, Lucreţia Cadar şi-a lansat candidatura pentru cel de-al treilea mandat, sub sloganul „Omul care ştie ce trebuie făcut pentru binele şi prosperitatea comunei”.
Primarul comunei Deda, Lucreţia Cadar a fost susţinută la Pietriş şi de fostul prefect al judeţului Mureş, Marius Paşcan candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş şi de Rus Dan Dorul candidat la funcţia de primar în municipiul Reghin, ambii din partea APM. Lucreţia Cadar a prezentat în faţa cetăţenilor din Pietriş o parte din realizările perioadei 2004-2012 din Pietriş. „Noi suntem oamenii faptelor, am dovedit-o şi vom continua ceea ce astăzi promitem, a spus Lucreţia Cadar. Dintre realizările celor două mandate, Lucreţia Cadar a amintit: modernizarea căminului din Pietriş Vale, a Şcolii Generale, realizarea iluminatului public în sat Pietriş şi Pietriş Vale, îndiguirea văii, realizarea podurilor peste Valea Pietrişului şi pietruirea drumurilor.
Marius Paşcan s-a adresat cu emoţie în glas locuitorilor din Pietriş. „Candidăm din partea Alianţei pentru Mureş care nu este o alianţă politică, este o alianţă a faptelor şi de administraţie. Ei bine, vă privesc în ochi pentru că nu v-am făcut de râs ca prefect. Dacă alţii v-au tot promis an de an că fac drumul Reghin-Topliţa, drumul s-a realizat în mandatul meu. Ei bine tot aşa nu v-am făcut de râs, am apărat Pădurile Călimanilor, a Văii Gurghiului şi am rămas singurul prefect din România în luptă, în instanţă, cu urmaşii foştilor grofi. În judeţul Mureş într-o perioadă de criză economică am avut investiţii de 150 de milioane de Euro care au însemnat cele mai mari investiţii străine ale unui judeţ din ţară”, a precizat Marius Paşcan.
După discursul candidatului Marius