La sesizarea presei managerul spitalului şi-a trimis oamenii pentru a face curăţenie la „locul faptei”
Se întâmplă în România în curtea unui spital dintr-o capitală de judeţ, unde lucrurile nu ar trebui să stea nici pe departe astfel. De săptămâni bune pacienţii internaţi la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean se plâng că nu pot ieşi în curte să se plimbe din cauza buruienilor, care ajung pe alocuri şi la un metru. Mai grav este faptul că pacienţii se tem să nu fie muşcaţi de căpuşe sau şerpi, care ar putea exista în „vegetaţia” cu pricina. La sesizarea presei conducerea spitalului a luat toate măsurile pentru ca locul să fie curăţat, astfel că pacienţii pot răsufla uşuraţi şi mai mult se pot plimba în voie prin curtea unităţii spitaliceşti.
Curtea Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Gorj arată mai ceva ca o junglă. Ai crede atunci când intri acolo, că, spitalul încearcă să se transforme, pas cu pas, în rezervaţie naturală sau mai precis în grădină botanică. Zonele verzi sunt benefice pacienţilor, ajută la relaxare, însă, aici, pe alocuri nici zidurile clădirilor nu se mai văd de buruieni. Imaginea dezolantă a curţii spitalului, care ai crede că este părăsit a fost sesizată, în nenumărate rânduri, şi de pacienţi care evitau să se mai plimbe prin exterior, de teamă să nu fie muşcaţi de şerpi sau de ce nu căpuşe. „Iarba este foarte mare. Am internat fata aici şi am rămas efectiv fără cuvinte…Ar trebui tăiată. Nu ştiu dacă sunt căpuşe, însă, mi-e teamă” , a spus o femeie, care se afla în incinta spitalului. Un bărbat internat şi el la Secţia de Boli Infecţioase s-a arătat mâhnit de situaţie. „Ne plimbăm pe alei, dacă asta este situaţia. Sunt internat de o săptămână. Cred că administraţia ar trebui să se îngrijească mai mult”. Unii pacienţi pun pe seama ploilor situaţia apărută la unitatea spitalicească. „Cred c