Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep concedierile șefilor de la Poșta Română. Astăzi, primele 100 de demiteri

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 mai 2012 ·

Primii 100 de directori din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română vor fi demişi în cursul zilei de luni, urmând ca pentru restul personalului disponibilizat (până la cifra anunţată de 1.029 de persoane) deciziile de demitere să fie redactate zilele viitoare, a declarat, astăzi, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, în urma unei întâlniri avute cu directorul Poştei Române, Ion Smeianu, şi cu liderul sindicaliştilor din Poşta Română, Matei Brătianu, alături de alţi 50 de sindicalişti din întreaga ţară. Sursa: Razvan Valcaneantu

"Primii 100 de directori vor fi demişi în cursul acestei zile, iar restul personalului disponibilizat, de până la 1.029 de persoane, va părăsi compania în zilele următoare. Prin întocmirea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă, angajaţii disponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii, iar în cazul celor găsiţi vinovaţi de fraudă se va menţine încărcarea de gestiune. Potrivit unor calcule realizate până în acest moment, Compania Naţională Poşta Română a înregistrat din anul 2009 şi până în prezent pierderi totale de aproximativ 500 de milioane de lei, respectiv 180 milioane lei în 2009, 130 milioane lei în 2010 şi 184 milioane lei în 2011", a declarat ministrul Dan Nica, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, anul 2008 a fost ultimul an în care Compania a înregistrat profit.

"La pierderile de aproximativ 500 milioane lei, se adaugă şi o amendă de la Consiliul Concurenţei de 103 milioane lei, modul în care va fi gestionată problema acestei amenzi urmând să fie decis de Guvernul României. Vreau să menţionez că modul în care a fost furată această Companie de conducerea anterioară nu s-a mai înregistrat decât în câteva ţări din Africa", a precizat ministrul Comunicaţiilor.

Disponibilizări sau faliment

Dan Nica a menţionat, totodată, că se va acţiona pentru salvarea Companiei Poşta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 2 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Raport: România nu şi-a respectat angajamentele de reducere a deficitului bugetar

Mediafax acum 33 minute
„România, care este în procedură de deficit excesiv din 2020, nu a luat măsuri eficiente pentru a corecta situaţia bu­getară”, se arată într-un pachet de recomandări adresat României, semnat de mai multe foruri de conducere ale Uniunii Europene, pri

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum o ora
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Apple explică de ce doar iPhone 15 Pro primeşte funcţii de AI

News.ro acum 2 ore
Suspectată că încearcă să forţeze utilizatorii să cumpere noi smartphone-uri, Apple a explicat care este motivul pentru care noile funcţii de inteligenţă artificială ale companiei vor fi disponibile doar pe cele mai scumpe modele din seria iPhone 15

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 13 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°