Ar fi o curiozitate să ştim ce spun despre episodul argentinian al renaţionalizării controlului asupra exploatării resurselor de petrol şi gaze (vezi Jurnalul Naţional, 8 mai 2012) nobeliştii ultimilor 20 de ani care şi-au obţinut premiile pentru economie cu teoretizări despre comportamentul pieţelor şi formalizări matematice ale speculaţiilor. Până acum 20 de ani, marii economişti ai lumii mai aveau măcar un ochi şi pentru năpăstuita lume a treia şi pentru încercarea ei disperată de a ieşi din degradantul sistem colonial. Politic – căci economic n-a dispărut niciodată! –, sistemul colonial s-a prăbuşit cu decenii în urmă în condiţiile precise ale bipolarismului pe plan mondial. Blocul comunist nu le-a fost de un foarte mare folos practic ţărilor coloniale, dar exista şi juca într-un fel rolul unei contraponderi în lupta lumii a treia cu fostele puteri coloniale.

După dispariţia comunismului, capitalismul atotbiruitor, rămas singur în lume, n-a fost prea inventiv. A scos de la naftalină cel mai primitiv mod de exploatare a ţărilor slabe şi subdezvoltate de către cele puternice şi dezvoltate: colonialismul! Colonialism pe care doar l-a fardat niţeluş, perfecţionându-i mijloacele şi metodele.

Preluarea controlului asupra resurselor naturale ale ţărilor slabe şi subdezvoltate a rămas instrument de bază. Colonialiştii şi-au (re)împărţit lumea şi au trecut la treabă. Vreo 20 de ani le-a mers minunat. Nu mai aveau nici adversari şi nici vreo oprelişte. Le-a încurcat treburile doar propria lăcomie. Cel mai lacom dintre segmente – cel financiar – a început să exercite o imensă presiune asupra celorlalte segmente, ajungând să extragă la dispoziţia sa peste o treime sau chiar două cincimi din totalul profiturilor. Ca să compenseze, capitalul în ansamblu a mărit presiunea, pe de o parte, asupra muncii (inclusiv din ţările de origine) şi, pe de altă parte şi îndeo