Meteorologii atenţionează că, astăzi, în cursul dimineţii şi până după-amiază, vremea va fi caldă. Ploile, în unele zone însoţite de descărcări electrice, vin spre seară.
PROGNOZA METEO 22 MAI
Până la finalul săptămânii, vremea ne va ţine în şah: va fi când soare, când vânt puternic, când rafale de ploi torenţiale, în majoritatea regiunilor ţării.
Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au anunţat pentru astăzi vreme instabilă.
Dacă dimineaţa va fi soare, spre după-amiază se va înnora treptat, iar aversele vor începe seara.
În Maramureş, maxima va fi de 29 de grade Celsius, în timp ce minima nu va depăşi 11 grade. Înnorări accentuate vor fi şi în Banat, unde ploile vor avea aspect de vijelie. Vor fi intensificări ale vântului, temperatura maximă fiind de 23 de grade. Minima - 10 grade Celsius.
Cele mai mari valori ale temperaturilor se vor înregistra în Muntenia, unde vor fi, la amiază, 30 de grade Celsius.
Cu toate acestea, va ploua spre seară, aversele fiind însoţite de descărcări electrice.
Ploile nu vor ocoli nici litoralul. În Dobrogea, vremea va deveni instabilă începând din această seară: va ploua, iar vântul va sufla slab.
Meteorologii au mai anunţat că instabilitatea vremii va mai dura cel puţin până la sfârşitul acestei săptâmâni. În Muntenia, pentru vineri sunt anunţate ploi torenţiale.