Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmacistă tâlhărită de indivizi cu cagule pe faţă

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 23 mai 2012 ·

A tras o sperietură soră cu moartea, în momentul în care a fost atacată de doi indivizi. Este vorba despre o bătrână de 73 de ani, din Târgu-Jiu, care a fost tâlhărită în propriul apartament de doi indivizi mascaţi. Grupul de atacatori a fost arestat preventiv pentru 19 zile, sub acuzaţii destul de grave.

Femeia, fostă farmacistă, avea obiceiul să lase uşa apartamentului deschisă, pentru că este bolnavă şi în cazul în care ar fi avut nevoie de ajutor, vecinii să poată ajunge la ea. Nici o clipă nu s-a gândit că ceva rău i s-a putea întâmpla. Din păcate, inevitabilul s-a produs. Asta pentru că peste ea au intrat câţiva indivizi cu gânduri negre, care cunoşteau casa acesteia, dar şi tabieturile bătrânei. În timp ce trei tineri asigurau paza la scara blocului, alţi doi s-au ocupat de bătrâna care s-a speriat groaznic. „Unul dintre ei ştia ce am eu prin casă. Şi-a făcut drum în casa mea şi apoi a vândut pontul la ceilalţi. Au intrat doi peste mine şi unul mi-a pus un căluş în gură să nu ţip, iar celălalt s-a dus direct la locul în care ţineam banii şi inelele. Mi-au luat şi telefoanele mobile şi apoi au plecat. Nu m-au lovit, dar am crezut că mor de teamă. Când am scăpat am anunţat Poliţia, care i-a găsit acum pe cei care m-au tâlhărit”, a povestit victima tâlhăriei. Vecinii sunt şocaţi şi cei mai în vârstă spun că întâmplarea bătrânei ar trebui să fie o lecţie de viaţă pentru mulţi dintre cei care îşi lasă uşa locuinţei deschisă. Pe fir au intrat şi poliţiştii care le-au dat de urmă înainte ca aceştia să mai facă rău altor bătrâni. Acuzaţii grave planează acum asupra celor cinci indivizi, care vor rămâne în următoarea perioadă departe de societate. „Pe parcursul cercetărilor s-a mai stabilit că, după ce au împărţit, în mod egal, suma de bani sustrasă, suspecţii au valorificat bijuteriile la anumite case de amanet din municipiul Târgu-Jiu, oraşul Târgu-Cărbuneş

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 5 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 4 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°