Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns baza sportivă Hidrotehnica de la stat la UMC

Publicat in Romania Libera, marți 22 mai 2012 ·

Structura, care a aparţinut DJST Constanţa, a tre-cut la Uni-versitatea Maritimă, principalul artizan fiind Elena Frâncu.

În 1991, Elena Frâncu dădea prima lovitură în fruntea administraţiei sportului constănţean, trecând Baza Sportivă „Hidrotehnica" din domeniul privat (ICH) în patrimoniul statului. Peste alţi 21 de ani, chiar înainte de ieşirea la pensie, Elena Frâncu reuşea să pună bazele unei tranzacţii care implica aceeaşi bază. Este vorba despre darea în folosinţă gratuită de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret la Universitatea Maritimă Constanţa. Această tranzacţie a fost finalizată printr-o Hotărâre de Guvern care a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar joi a fost semnat protocolul prin care UMC primeşte toate drepturile de folosinţă.

„Pentru noi este un salt calitativ uriaş în toate domeniile sportului universitar. Elena Frâncu este principalul artizan al acestei tranzacţii şi doresc să îi mulţumesc public. Protocolul semnat şi preluarea de către noi a bazei pune capăt multor zvonuri din presă care spuneau că aceasta are altă soartă. Iată că nu a ajuns la privat şi tot la stat este. Pot spune că, în stadiul actual, întreaga bază valorează aproximativ 11 milioane de euro, ceea ce reprezintă o valoare foarte mare pentru o universitate ca a noastră", a declarat prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, Prorector pentru Dezvoltare Internaţională, din partea UMC.

Prezentă la conferinţa organizată vineri de UMC, Elena Frâncu a spus că această tranzacţie reprezintă o reuşită a activităţii sale profesionale. „Este unul dintre cele mai frumoase momente ale muncii mele în administraţia sportului constănţean. UMC a salvat de la desfiinţare echipa de handbal feminin şi mi se părea logic să răsplătim acest demers prin acordarea dreptului de folosinţă al bazei. UMC are forţa necesară pentru ca „Hidrotehnica" să fie transformată în unul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 39 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 21 minute
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 10 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum o ora
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum 2 ore
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Prețurile mari pe litoralul românesc. Cât costă un pahar de BERE rece și un sezlong pe plajă în acest sezon estival

Gandul acum 46 minute
Zilele caniculare din ultima vreme își fac pe mulți dintre români să „dea o fugă” la Mare pentru câteva clipe de relaxare pe litoralul Mării Negre, unde temperturile sunt ceva mai mici față de restul țării. Totuși, dacă alegeți să vă petreceți vacan

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°