Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Sârbu: "Preşedintele are suficiente atribuţii"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 mai 2012 ·

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat pentru RFI România că șeful statului are destule atribuții și că premierul și nu președintele ar trebui să reprezinte România la Bruxelles.

În opinia lui Ilie Sârbu, a existat o permanentă "confuzie" în privinţa reprezentării României la Bruxelles. "În permanenţă a fost o confuzie. Şi pe vremea premierului Tăriceanu. Cât a fost premier Emil Boc, n-a fost cazul, el, săracul, n-avea nici un drept de a face vreo poziţie distinctă faţă de preşedinte! E timpul ca şi România să intre în normalitate", a spus liderul senatorilor PSD la RFI România.

Ilie Sârbu spune că legea fundamentală "precizează clar ce rol are preşedintele, care e rolul Parlamentului, care e rolul primului-ministru şi dacă le-am trata aşa cum ar trebui, n-am ajunge la genul ăsta de discuţii, care nu ne fac bine".

Întrebat ce atribuţii îi rămân preşedintelui, dacă România ar fi reprezentată la Bruxelles de premier, Ilie Sârbu a răspuns: "Preşedintele are suficiente atribuţii, dacă vrea să le exercite. Tot în Constituţie, la articolul 91 se spune că preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern. Vedeţi, nici astea nu le încheie aşa, că administraţia prezidenţială face lucrul ăsta şi preşedintele semnează... Şi le supune ratificării - deci numai Parlamentul ratifică - ratificării Parlamentului într-un termen rezonabil (...)".

Pe de altă parte, Ilie Sârbu critică atitudinea preşedintelui faţă de ministrul de Externe, în timpul vizitei din SUA. Traian Băsescu i-a întors spatele lui Andrei Marga, atunci când acesta a început să ţină un discurs în faţa comunităţii de români. "Are suficiente atribuţii, el mai e şi arbitru între puterile statului, dar astea ar trebui să le exercite în limita prevăzută de Constituţie, nu la discreţie. Când vrea dânsul, dă mâna cu un ministru, dacă nu vr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 40 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

MAE Persona non grata diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București

Ziua Constanta acum 10 minute
24 mai 2024 Precizări de presă Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 49 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 24 minute
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum 23 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 46 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°